
kanald.ro
Vedete
Sebastian Chitoșcă, noi dezvăluiri despre competiția fenomen, Survivor România! Ce spune ”faimosul” despre foștii colegii lui de competiție!
Sebastian Chitoșcă a făcut dezvăluiri bombă despre competiția care i-a schimbat viața, în cadrul emisiunii Teo Show, susținând că a suferit atât de mult la Survivor pentru a ajunge la individuale, însă, după cum spune chiar el, nu a fost să fie. Sebastian a mărturisit că Zanni, prietenul lui cel mai bun de la Survivor, și-a asumat nominalizarea făcută, până-n ultima clipă.
„Am luptat și am suferit destul să ajung până acolo, dar așa a vrut Dumnezeu, să ies înainte de individuale. Pur și simplu era clar că deveneam eu cel nominalizat. Zanni și-a asumat oarecum votul, fără să îmi spună. Zanni eu un tip care face ce simte, când ia o decizie și-o asumă, mi-a și spus că m-a votat. Mi-a zis-o ca între prieteni: „Nu am mai vrut să îi dau motive Elenei să plângă, să îi spun că o voi vota”.
Eu cu Zanni am fost cei care ne-am asumat să spunem tot ce gândeam oamenilor în față. Era pe ultima sută de metri, eu oricum ajungeam acolo în față. În ultimele trei luni de competiție, eu nu îi dădeam niciun motiv să mă nominalizeze (n.r – Elenei), dar ea își amintea chestii din ianuarie. De când am ieșit din competiție, am vorbit cu soția, mi-a explicat cum s-a comportat lumea în aceste luni”, a povestit fostul fotbalist.
Fostul faimos este de părere că mulți telespectatori l-au judecat pentru că a stat în umbra lui Zannidache, susținând că el este mai vocal și că atitudinea lui a fost chiar cea din emisiune. Ba mai mult decât atât, după ce a părăsit emisiunea, sportivul se confruntă cu diverse probleme, cum ar fi: mâncarea!
”Sunt oameni care m-au judecat că am stat în umbra lui Zanni. Adevărul este că am fost vocal, recunosc, nu mă ascund, ăsta am fost eu, când am intrat în competiție mi-am asumat că ăsta e comportamentul meu. Tu, ca om, trebuie să fii judecat după ceea ce ești. Oamenii trebuie să înțeleagă că sentimentele și trăirile pe care le ai acolo sunt la alt nivel.
De când m-am întors, nu am pofta de mâncare, am mâncat de 5 ori într-o săptămână. Eu empatizez foarte mult cu oamenii, eu când îi vedeam mi se rupea sufletul. Am început să împart cu colegii mei, pentru că îi vedeam cât sunt de înfometați. După două săptămâni este ceva groaznic, amețești”, a mai spus Sebastian.
Fostul faimos de la Survivor România a punctat faptul că nimeni nu a avut nimic cu Elena Marin, însă chiar și Ștefan care ținea atât de mult cu ea, i-ar fi spus la sfârșit că joacă teatru. Totuși, fostul fotbalist a spus că dacă nu va câștiga Zanni, speră ca Elena Marin să fie cea care ia titlul Survivor și premiul cel mare, pentru că este Faimoasă.
”Lumea trebuie să înțeleagă că noi nu aveam nimic cu Elena Marin. Și Ștefan, care o iubea enorm pe Elena, i-a zis la sfârșit că joacă puțin teatru. Știe toată lumea cum s-au despărțit. Toată lumea avea strategii. Mă bucur că a ales-o pe Elena, sincer și eu aș fi făcut același lucru. Dacă nu câștigă Zanni competiția, sper să câștige Elena, pentru că e Faimoasă. E o durere în suflet, eu i-am spus lui Zanni. Voiam să plec în martie, iar el m-a tras de mână. Voiam să plec în martie pentru că am visat-o pe soția mea într-un mod foarte urât. Am visat că am ajuns acasă, iar ea nu avea sentimente pentru mine”, a continuat Sebastian Chitoșcă.
Zanni: Incredibil.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Cosmin: Luptător.
Elena: Ambițioasă.
Albert: Interesant ca om.
Andrei: Al doilea frate din competiție, sufletist.
Marius. Muncitor.
Maria: Alintată.