Cristian Cioacă se pregătește să fie liberat condiționat? Avem răspunsul din partea avocatelor.
WOWbiz.ro are toate amănuntele despre posibila liberare a lui Cristian Cioacă, dar și permisia de 24 de ore de care a beneficiat. Avocata Elodiei Ghinescu, Crina Radu și avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, au dezvăluit detalii din spatele deciziei autorităților.
Care sunt condițiile pentru aprobarea permisiei de 24 de ore ale unui deținut?
Cristian Cioacă a primit permisia ca weekendul acesta să petreacă 24 de ore, în afara pușcăriei. Vestea a creat mare vâlvă în țară, mai ales că majoritatea nu cunosc această procedură. WOWbiz.ro a contactat-o pe avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, care ne-a explicat pe îndelete ce criterii trebuie să îndeplinească un deținut pentru a primi permisia de 24 de ore.
„Trebuie, în primul rând, să nu fi fost sancționat disciplinar, să aibă un comportament corespunzător. Din ceea ce am aflat și eu, practic, regulamentul pe care îl au, alți condamnați au formulat cereri pentru permisie și nu le-a fost aprobată pe weekend, ci doar în cursul săptămânii, doar în cazuri excepționale, un deces în familie. Permisia de 24 de ore se acordă, legal vorbind, după ce un deținut a ispășit o perioadă stabilită de lege din pedeapsă și are legătură și cu conduita, cu regimul în care este făcută pedeapsa, adică deschis, semi-deschis.”, a declarat Crina Radu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
În trecut, doamna avocat susținea că se plănuiește ca în 2022 să aibă loc liberarea condiționată a lui Cristian Cioacă. Și acum este de aceeași părere, considerând în continuare că se pregătește de a ieși din închisoare.
„Nu am cunoștință dacă a executat fracția, dar faptul că dumnealui lucrează sau participă la cursuri, sunt considerate zile câștigate, executate. Arestul preventiv, care a fost anterior anului 2014, când dumnealui a fost arestat pentru a-și executa pedeapsa și acele zile se scad. El a mai turnat o acțiune pe instanță, o contestație în anulare, prin care solicită să se constate prescrise infracțiunile informatice, pentru care a fost condamnat, faptul că a intrat în email-urile Elodiei și le-a dat publicității. Tocmai în această idee de a-și pregăti liberarea condiționată, cât mai rapid.”, a mai spus Crina Radu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Mama Elodiei a aflat despre permisia lui Cristian Cioacă de la televizor
Mama Elodiei a aflat vestea permisiei de 24 de ore a lui Cristian Cioacă din presă, urmărind știrile la televizor. Avocata Elodiei Ghinescu a luat legătura cu ea și ne-=a povestit cum a reacționat mama decedatei, când a auzit despre situația deținutului. Crina Radu acuză instanțele din Ploiești de subiectivitate în privința lui Cristian Cioacă, declarând și în trecut că acesta are parte de un regim special, datorită faptului că este fost polițist.
„Desigur că nu a primit-o bine, vă dați seama. Fiica nu mai este el nu a recunoscut niciodată ce a făcut cu trupul Elodiei. Elodia nu poate să aibă și ea un mormânt, unde să fie înmormântată creștinește, așa cum se procedează, copilul să poată să meargă la mormântul mamei să îi aprindă o lumânare, să îi pună o floare. Părerea mea e că instanțele din Ploiești nu sunt obiective când vine vorba de Cristian Cioacă. Și în penitenciar, iarăși, văd că aceste aspecte nu contează. Comportamentul pe care l-a avut pe perioada judecării procesului, faptele pentru care dumnealui a fost condamnat și pe care le execută, toate aceste lucruri văd că nu contează pentru cei de la penitenciar, pentru că sunt alți deținuți care nu beneficiază de aceste permisii, de aceste drepturi de care beneficiază Cristian Cioacă.”, a mărturisit avocata Elodiei Ghinescu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Doamna avocat a fost întrebată de jurnaliștii WOWbiz dacă mama Elodiei a mai intrat în contact cu nepotul său. Crina Radu admite că încă este un subiect sensibil și complicat, familia din partea mamei preferând să stea retrasă și să lase lucrurile să se rezolve de la sine.
„Nu, pentru că nepotul este influențat negativ de către familia lui Cristian Cioacă. Doamna Ghinescu speră ca copilașul să crească și să conștientizeze că ceea ce i se spune din partea familiei pe linie paternă nu este în folosul lui. Interesul superior al copilului era acela de a avea legături și cu familia, bunica și rudele pe linie maternă, mai ales că mama nu mai este. Copilul trebuie să aibă o astfel de relație cu doamna Ghinescu. Doamna Ghinescu s-a gândit să nu mai traumatizeze copilul mai mult decât este. Ceea ce i se spune din partea familiei lui Cristian Cioacă, raportat la Elodia, la doamna Ghinescu, nu a vrut să îl influențeze. A vrut ca copilul să crească și să realizeze singur ce este mai bine.”, a răspuns avocata Elodiei Ghinescu, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Permisia de 24 de ore, un pas spre liberarea condiționată a lui Cristian Cioacă?
Pentru a afla punctul de vedere și l părții celeilalte, WOWbiz.ro a contactat-o pe avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, care a elucidat misterul posibilității liberării condiționate a clientului său, Cristian Cioacă.
„Nu are dreptate doamna avocat. Vrea să facă doar un show mediatic, asta e tot ce pot să spun. Motivele pentru care Cristian Cioacă beneficiază de această permisie nu țin de o procedură judiciară ca să pot să îmi permit eu să îmi dau cu părerea.”, a dezvăluit Maria Vasii, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!