kanald.ro
Actualitate
Scene sfâșietoare la INML! Părinții Sarei, fetița moartă într-o clinică dentară din București, i-au ridicat trupul neînsuflețit
Trupul neînsuflețit al Sarei, fetița de doi ani moartă într-o clinică dentară din București, a fost ridicat de la Institutul de Medicină Legală.
Sunt momente dramatice în familia Sarei, fetița de doar 2 anișori care a murit într-o clinică stomatologică din București. La doar două luni după ce i-au sărbătorit ziua de naștere, părinții ei se pregătesc să o conducă pe ultimul drum.
În urmă cu doar câteva clipe, mama și tatăl Sarei i-au ridicat trupul neînsuflețit de la Institutul Național de Medicină Legală (INML), acolo unde fusese transportat pentru efectuarea autopsiei, care va arăta adevărata cauză a decesului fetiței, conform Antena 3 CNN.
Pe de altă parte, autoritățile continuă cercetările în acest caz. La sediul Serviciului Ucideri din Culpă și Vătămări Corporale sunt audiați angajații clinicii dentare unde a avut loc tragedia.
Sara, fetița moartă în cabinetul stomatologic și familia ei
Părinții Sarei, anunțați abia după o oră că fetiței i se făcuse rău
La scurt timp după tragedie, mama Sarei a făcut primele declarații. Printre lacrimi, femeia a mărturisit că a fost anunțată abia după o oră că fiicei sale i se făcuse rău în cabinetul stomatologic.
„Deci ea a intrat la 17:06, şi la 17:30 ea a intrat în stop. Pe mine m-au anunţat după o oră că a intrat în stop şi după o oră jumătate a venit ambulanţa. Le-a fost frică şi e normal, înţeleg, au încercat ei s-o resusciteze. Poate dacă ar fi venit ambulanţa, poate dacă… Nu ştiu…”, a declarat mama fetiţei, potrivit observatornews.ro.