kanald.ro
Actualitate
Scene de groază în Giurgiu! S-au tras focuri de armă după ce un bărbat a scos sabia la un șofer și a distrus mașina altuia
Se pare că bărbatul ar fi amenințat-o cu moartea și pe fosta sa cumnată.
Giurgiu s-a transformat în „platoul” unui film de acțiune cu scene halucinante. Oamenii legii au fost nevoiți să tragă- focuri de armă pentru a-l reține pe un bărbat.
Individul a amenințat un șofer și a distrus mașina altuia, în timp ce flutura o sabie prin mijlocul localității Mihăilești din județul Giurgiu.
A amenințat un bărbat cu sabia, după care a distrus mașina altui localnic
Un bărbat din Mihăilești i-a pus pe jar pe oamenii legii din Giurgiu. Polițiștii au fost alertați de un bărbat care a cerut ajutorul organelor acreditate după ce un individ l-a amenințat cu o sabie, în timp ce acesta se afla la volanul mașinii sale.
Oamenii legii au început imediat să facă cercetări, însă iată că scandalagiul nu s-a oprit aici, așa cum aveau să afle cu stupoare ulterior polițiștii.
La scurt timp după ce a scos iataganul la șoferul care nu îi făcuse nimic, pe numele bărbatului a fost depusă o nouă plângere, de această dată în scris, după ce suspectul în vârstă de 42 de ani a distrus capota autoturismului unui om în vârstă de 63 de ani, și acesta fiind amenințat cu sabia de către teribilist.
Iată însă că aceasta nu este prima dată când suspectul ar fi recurs la amenințări. Tot în aceeași zi, o altă persoană din Mihăilești, de această dată o femeie, a dezvăluit că a fost amenințată cu moartea la telefon, în perioada 25 decembrie 2022-3 ianuarie 2023.
Femeia l-a recunoscut pe cel care a terorizat-o, fiindcă acesta este chiar fostul său cumnat. Oamenii legii l-au identificat pe individ, care locuiește în București. Acesta a fost reperat de către polițiști în timp ce se îndrepta spre locuința fostei sale cumnate, din Giurgiu.
Oamenii legii i-au făcut semn să oprească, însă acesta a refuzat, așa că polițiștii au pornit în urmărirea lui. Pentru că nu au reușit să pună mâna pe el, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au fost nevoiți să scoată arma și să tragă mai multe focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în roțile mașinii.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Ulterior, bărbatul a fost imobilizat și dus la secția de poliție. Oamenii legii au descoperit în vehiculul acestuia o sabie și un cuțit, care au fost confiscate. Acum, individul este cercetat pentru acțiunile de amenințare și distrugere.