kanald.ro
Evenimente
„Să vă fie rușine” Tatăl Robertei a răbufnit la ieșirea din sala de judecată! Nu s-a mai putut abține, după ce a aflat că Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Bărbatul este hotărât să își facă singur dreptate
Părinții Robertei și ai lui Sebi au primit astăzi o veste cruntă! Magistrații au decis ca Vlad Pascu să nu fie judecat pentru omor calificat.
Zi cruntă pentru părinții Robertei și ai lui Sebi, cei doi studenți care și-au pierdut viața în accidentul rutier provocat de Vlad Pascu, după ce s-a urcat la volan sub influența stupefiantelor. Rudele tinerilor au vrut ca șoferul să fie judecat pentru omor calificat, însă magistrații le-au respins cererea. Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, a luat foc când a aflat decizia și a ieșit val-vârtej din sala de judecată.
După doar o zi de când au aflat că procesul lui Vlad Pascu rămâne la Judecătoria Mangalia și va fi judecat de același magistrat care a întrebat dacă Sebi Olariu, una dintre victime, se află în sală la unul dintre termene, părinții celor doi studenți uciși în stațiunea 2 mai au mai primit o veste dureroasă.
Astăzi, 4 aprilie, judecătorii au analizat cererea formulată de familiile Robertei și a lui Sebi, aceea ca fapta lui Vlad Pascu să fie reîncadrată la omor calificat, care s-ar fi pedepsit cu închisoarea pe viață sau detenția de la 15 la 25 de ani.
Judecătorii au respins, însă, propunerea acestora și au decis ca Vlad Pascu să fie judecat pentru ucidere din culpă, ceea ce înseamnă că pedeapsa lui s-ar putea încadra acum între 3 și 10 ani de închisoare, scrie Antena3.ro.
Tatăl Robertei a izbucnit la ieșirea din sala de judecată
Hotărârea nu i-a mulțumit deloc pe părinții Robertei și ai lui Sebi. Cătălin Dragomir, tatăl studentei ucise în accidentul provocat de Vlad Pascu, a ieșit extrem de nervos din sală, povestind că avocatul tânărului a spus în timpul procesului că cele două victime circulau neregulamentar.
Bărbatul a luat foc și nu s-a mai putut abține. În fața tuturor, a ținut să afirme faptul că lucrurile nu vor rămâne așa și că are de gând să își facă singur dreptate.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Le-am spus foarte clar: Să vă fie ruşine! Ei trebuie să înţeleagă ce le-am spus eu. Eu nu jignesc decât ceea ce trebuie. Luaţi aminte ce vă spune Dragomir Cătălin acum. De judecat, el nu va fi judecat aici. Judecata eu i-o voi face şi îmi asum ce vă spun”, a declarat tatăl Robertei.