kanald.ro
Vedete
”S-a operat” Imaginea cu care Theo Rose și-a îngrijorat fanii, la câteva luni după ce a devenit mamă. Ce s-a întâmplat în familia ei, fără ca nimeni să știe
Theo Rose a postat o imagine pe rețelele de socializare, care în primă fază i-a îngrijorat pe fani. Despre ce este vorba?!
Theo Rose este iubită și apreciată de mulți români, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, cântăreața este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu urmăritorii ei aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și de curând, asta pentru că Theo Rose a postat o imagine cu bunica ei, care s-a operat recent. Femeia a apărut cu un bandaj la ochi, însă în ciuda intervenției chirurgicale pe care a suferit-o, aceasta avea zâmbetul pe buze, ba mai mult, femeia a făcut chiar o glumă cu celebra sa nepoată.
Artista nu a putut ține totul pentru ea, așa că a postat o imagine cu bunica sa, dar și cu gluma pe care a făcut-o femeia, doar pentru a le aduce un zâmbet pe buze și celor ce o urmăresc pe rețelele de socializare.
„Mamaie s-a operat la ochi și a vrut să joace ”baba oarba”. Deci eu mor după ea.”, a scris Theo Rose, în dreptul imaginii unde apare bunica sa.
Theo Rose a dezvăluit cu cine seamănă fiul ei, Sasha Ioan
Deși micuțul Sasha Ioan a venit pe lume în urmă cu aproape 3 luni, părinții acestuia, Theo Rose și Anghel Damian, au decis să nu dezvăluie, deocamdată, chipul fiului lor, pentru a-l proteja.
Totuși, chiar dacă nu s-a întâmplat asta până acum, recent, artista a vorbit despre înfățișarea băiatului ei și a explicat cu cine seamănă mai mult bebelușul.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Cu tatăl lui. Așa, mai întrebați-mă, suciți cuțitul în rană. (…)E foarte frumos. Amândoi sunt superbi. Copilul mi se pare că e așa… Are foarte multe trăsături din partea mamei lui Anghel, din partea bunicii, niște ochi superbi, ascendenți către exterior. Doamna neonatolog ne-a spus că trage speranțe că vor fi albaștri mai degrabă decât verzi. Noi amândoi avem ochii verzi, dar sunt șanse ca el să fie cu ochi albaștri și sunt fericită.”, a spus Theo Rose, pentru Playtech.ro.