
kanald.ro
Nosfe și soția lui, Mădălina Crețan
Vedete
Soția lui Nosfe, dezvăluiri de-a dreptul cutremurătoare. Ce s-a întâmplat, de fapt, în seara în care rapperul a decedat?
Nosfe a decedat pe 16 octombrie, la scurt timp după ce a susținut un concert, alături de colegii lui de breaslă. Încă din timpul spectacolului, Darius Crețan, pe numele lui real, a simțit că ceva este în neregulă cu el, dar a refuzat să primească îngrijiri medicale. Ajuns acasă, însă, starea rapperului s-a agravat. Într-o fracțiune de secundă, artistul a făcut infarct. Mădălina, soția lui, a vorbit abia acum, la două luni de la tragedie, despre seara în care a suferit cea mai mare pierdere din viața ei.
Lumea muzicii a suferit o pierdere uriașă în urmă cu două luni, când Nosfe a fost găsit fără suflare, în casa lui din Balotești. Soția i-a fost alături în seara tragediei, până în ultimele momente. Mădălina Crețan și-a însoțit partenerul la un spectacol organizat în Capitală. La un moment dat, însă, artistul a coborât de pe scenă în timpul concertului, din cauză că nu se simțea prea bine.
Deși mama fetiței sale a vrut să cheme ambulanța, rapperul a refuzat, pe motiv că nu are nimic grav, dar a dorit, totuși, să meargă acasă: "Eu am fost cu el în seara aia.
El îmi spunea doar că băuse foarte mult acid că simțea că are un nod în capul pieptului și că, dacă o să reușească să dea gazele respective afară, o să fie ok. În rest, el a avut acest sentiment din timpul concertului și am coborât cu el de pe scenă, iar eu atunci l-am supus unui interogatoriu, adică m-am speriat și m-am gândit că poate de la oboseală, de la emoții, poate să fie ceva mai grav decât crede el.
Eu am vrut să chem ambulanța, doar că el a fost extraordinar de stăpân pe el... nu știu, am înțeles între timp că sunt persoane care transpiră, amețesc, se albesc la față, dar el nu avea absolut nimic, adică era perfect conștient, stătea drept pe picioare. Îmi spunea să stau liniștită, că el e ok, trebuie doar să elimine aceste gaze. L-am întrebat dacă vrea să mergem acasă și mi-a zis că da, că era multă gălăgie, cumva se strânseseră o parte din prietenii noștri în jurul lui.
Ajuns acasă, Nosfe a vrut să se relaxeze după concert, dar totul a luat o întorsătură cumplită. În doar câteva momente, artistul a suferit un infarct și s-a prăbușit în casă. Soția sa, care se afla și ea în locuință, își amintește că a auzit doar un zgomot puternic, apoi l-a găsit pe rapper căzut pe podea, în fata ușii de la intrare: "Am ajuns acasă -este o traumă acest moment pentru mine, îmi este foarte greu să vorbesc despre asta- ne-am schimbat, el în trening, eu în pijama, și mi-a spus că el vrea să meargă să mai stea puțin la laptop să se liniștească, pentru că de fiecare dată, după un astfel de concert, nu te poți pune în pat să te culci că rămâi cu adrenalină, cu agitație și el, de obicei, își făcea un ceai și se uita la un serial.
A crezut că și-a uitat telefonul în mașină, dar a descoperit ulterior că era în buzunarul de la geacă. Mi-a zis că se duce să-l ia și i-am zis că mă duc eu, că nu se simte neapărat ok și mi-a zis foarte coerent că se duce el, că e în trening și că eu sunt în pijama, să nu fiu nebună, că era frig afară. El s-a dus și nu a mai ajuns, a căzut în casă, lângă ușa de la intrare, în sufragerie, practic. Am auzit doar o bubuială foarte mare și de aici chiar nu pot...", a dezvăluit Mădălina Crețan cu ochii în lacrimi, potrivit antenastars.ro.