kanald.ro
Actualitate
S-a aflat ce se va întâmpla cu autorul dublei crime de la Bran! Judecătorii au luat o decizie radicală în privința bărbatului, la câteva luni de la tragedia care a șocat o țară întreagă
Autorul dublei crime de la Bran, Daniel Ioan Pepine pe numele său, și-a primit sentința! Ce a decis instanța în privința criminalului?!
La începutul acestui an, o crimă care a avut loc în Bran a șocat o întreaga țară! La acel moment, doi soți au fost uciși în propria locuință. Este vorba despre Nicu, în vârstă de 38 de ani, și partenera lui, Alexandra. În primă fază, suspect a fost chiar vărul bărbatului, acesta fiindu-le și vecin celor doi parteneri, în cele din urmă concluziile anchetei arătând că, într-adevăr, el a fost ucigașul.
De asemenea, motivul care a stat la baza tragediei ar fi fost neînțelegerile legate de terenurile pe care le dețineau cei doi soți, localnicii declarând că ar fi fost vorba despre o bucată de teren de 15 centimetri, aflată în disputa celor doi veri.
Acum, însă, oamenii legii au decis, în primă instanță, să-l trimită pe făptaș pentru 23 de ani și 6 luni după gratii, iar pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Daniel Ioan Pepine va fi nevoit și să plătească rudelor victimelor daune morale care ajung la 1,85 milioane de lei.
Nicu și Alexandra, cei doi soți uciși la Bran
Tatăl criminalului, acuzat că i-ar fi fost complice ucigașului
În noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2023, Daniel Ioan Pepine a intrat în casa celor doi soți și a început să-i lovească, până când Nicu și Alexandra și-au dat ultima suflare. Cei doi parteneri au fost găsiți dimineața, fără viață, de către vecinii lor, în propria locuință.
Ulterior, autorul crimei s-a ascuns în casă, înarmându-se cu un cuțit, iar tatăl lui le-a spus oamenilor legii că acesta are probleme de natură psihică și că nu și-a luat tratamentul, motiv pentru care ar putea fi periculos.
Totuși, cu ajutorul unui psiholog criminalist, Daniel Pepine a renunțat la armă, fiind preluat de oamenii legii. Cu toate acestea, însă, la scurt timp după tragedie au apărut numeroase zvonuri potrivit cărora, chiar tatăl criminalului i-ar fi fost complice la dubla crimă. În acest sens, bărbatul a făcut o serie de declarații, susținându-și nevinovăția.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Mama lui Nicu e o ticăloasă mare dacă spune că eu știam. E și fina mea și cumnată, dar e o ticăloasă de femeie dacă a spus că eu sunt complice. Așa să-mi ajute bunul Dumnezeu, ca aici să încremenesc dacă eu am știut de treaba asta.”, a declarat tatăl principalului suspect în cazul dublei crime din Bran, la vremea respectivă, potrivit romaniatv.net.
Tatăl criminalului de la Bran