
kanald.ro
Actualitate
Klaus Iohannis, președintele României, a făcut o serie de declarații despre măsurile pe care le va lua în cazul unui război în țara noastră.
Nu cu foarte mult timp în urmă, Klaus Iohannis, a vorbit despre măsurile pe care le va lua în cazul unui război în România, făcând trimitere la luptele care se dau acum în Ucraina, inițiate de Putin pe data de 24 februarie, cu precizarea că „Rusia devine tot mai agresivă”.
Așadar, într-o serie de declarații recente din cadrul unei conferințe de presă, Klaus Iohannis a specificat că agresiunea brutală declanșată de Rusia împotriva Ucrainei a afectat foarte mult securitatea europeană și euro-atlantică, motiv pentru care, la rândul său, Romania a luat câteva măsuri.
Potrivit declarațiilor făcute de Klaus Iohannis, mediul de securitate internațional a suferit modificări serioase, motiv pentru care NATO a fost nevoit să se adapteze, așa că s-au stabilit noi posturi în Europa de Est.
Așadar, președintele României a declarat că se fac toate eforturile pentru a acționa pentru operaționalizarea cât mai rapidă a celor patru structuri de luptă, unul dintre acestea fiind chiar pe teritoriul țării noastre.
”Mediul de securitate internațional a suferit modificări substanțiale. NATO a fost nevoit să se adapteze și s-au stabilit noi posturi în Europa de Est. Acționăm pentru operaționalizarea cât mai rapidă a celor patru noi structuri de luptă, unul dintre ele fiind în România”, a declarat Klaus Iohannis.
Totodată, Klaus Iohannis a amintit de summit-ul de la Bruxelles, acolo unde s-a stabilit că se va accelera transformarea Alianței pentru a consolida postura de descurajare și apărare a NATO pe termen lung, mai ales pe Flancul Estic, dar și la Marea Neagră.
”Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul prompt, hotărât și robust al Alianței Nord-Atlantice la orice provocare sau amenințare posibilă. După cum am decis la recentul Summit de la Bruxelles, vom accelera transformarea Alianței pentru a consolida postura de descurajare și apărare a NATO pe termen lung, în special pe Flancul Estic și la Marea Neagră”, a adăugat Klaus Iohannis.
În aceeași serie de declarații, liderul român a transmis un mesaj pentru militarii aliați, precizând următoarele valori, respectiv democrația, drepturile omului, statul de drept și dreptul fiecături popor de a-și decide propria soartă.