
kanald.ro
Cine a fost Sfânta Muceniță Ecaterina
Diverse
Sfânta Muceniță Ecaterina 2022. Rugăciunea care aduce sănătate, liniște și fericire printre apropiați.
Sfânta Muceniță Ecaterina 2022. Biserica Ortodoxă o cinstește pe muceniță la data de 25 noiembrie, în fiecare an. Tradiția spune despre ea că a fost unul dintre cei 14 Sfinți Ajutători. Află cine a fost și ce rugăciune puternică trebuie să citești la sărbătoarea ei.
“O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti.
Pe Maica Domnului avându-O mijlocitoare osârdnică înaintea Împăratului vieţii, te-ai învrednicit a intra în cămara Mântuitorului împreună cu fecioarele cele înţelepte şi acum te veseleşti împreună cu îngerii de moştenirea Tatălui Celui Ce cu dreapta Sa te-a împodobit cu strălucita cunună a darurilor Duhului. Fii şi nouă caldă rugătoare către Maica Luminii, ca să umple candelele stinse ale sufletului nostru cu untdelemnul rugăciunii şi să ne arate şi pe noi făclii ale mărturisirii Cuvântului.
Cu legătura smereniei te-ai încins Sfântă Ecaterina, preafericită, şi toate legăturile ispitelor vrăjmaşului ai călcat.
Pe împăratul cel învechit în răutate foarte ai mustrat şi cu săgeţile cuvintelor tale ai doborât toată înşelăciunea idolilor, cu săgeata iubirii lui Hristos rănind inimile filosofilor şi a celor ce dormeau în întunericul necredinţei. Şi acum fericită, înstrăinează mintea noastră de toată cugetarea lumească şi ne arată prin milostivirea ta vase cinstite Izvorului tuturor darurilor.
Cine a fost Sfânta Muceniță Ecaterina
Luând în ajutor cetele îngereşti şi stând înaintea Împăratului luminii, roagă-te să aflăm noi milă în ceasul ieşirii sufletului din trup, păzindu-ne de înfricoşatele ameninţări ale vrăjmaşilor nevăzuţi, cărora din neputinţă am slujit în această viaţă, fiind noi iubitori de patimile cele stricătoare
Citește și: Calendar Ortodox NOIEMBRIE 2022. Vezi când are loc sărbătoarea Sfântului Andrei
Ca una ce străluceşti cu frumuseţea mai presus de minte, îmbrăcându-te în lumina iubirii Treimii, înfrumuseţează şi sufletele noastre cu podoabele rugăciunilor tale, ca cinstindu-te neîncetat după vrednicie să aflăm calea Împărăţiei celei de sus, spre slava lui Dumnezeu şi dobândirea cununei mântuirii.
Amin”.Sfânta Ecaterina s-a născut în anul 287 după Hristos, în timpul Împăratului roman Maxentius. S-a convertit la creștinism la vârsta de 14 ani și a început să-L iubească și slujească pe Dumnezeu.
Ecaterina era de-o frumusețe răpitoare și avea o inteligență cum rar întâlneai, iar tocmai de aceea băieții făceau șir pentru a-i cere mâna. Fata nu a fost impresionată de încercările tinerilor și aștepta un tânăr mai frumos, mai deștept și mai bogat decât ea.
Rugăciune către Sfânta Muceniță Ecaterina
Sfânta este cunoscută pentru faptul că a convins și convertit sute de persoane la creștinism. A dus și slăvit numele Domnului oriunde, iar pentru această dragoste, Dumnezeu a avut grijă de sufletul ei după trecerea la cele sfinte.
Citește și: Postul Crăciunului 2022. Ce alimente se pot consuma în Postul Nașterii Domnului
A fost condamnată la moarte de către împăratul Maxentis, care a trimis-o în temniță cu alți creștini. Înainte să fie omorâtă, împăratul i-a cerut să se căsătorească cu el și să o salveze, însă Ecaterina a refuzat. A fost decapitată la vârsta de 18 ani.
surse: doxologia.ro, avantaje.ro