kanald.ro
Vedete
Roxen, în lacrimi! Artista a fost la un pas să renunțe la muzică: "E foarte toxic"
Roxen a vorbit despre cel mai greu moment prin care a trecut în cariera muzicală.
Roxen este una dintre cele mai în vogă artiste de la noi, care a reușit foarte repede să dobândească succesul, fiind una dintre reprezentantele României la Eurovision. Totuși, deși se bucură de notorietate și a reușit să își clădească o carieră impresionantă, cântăreața ascunde și povești mai puțin roz despre viața ei.
Roxen, totul despre cumpenele din muzică
Nu e ușor să fii artist, mai ales la o vârstă fragedă. Roxen este una dintre cântărețele care ar renunța la celebritatea, măcar o perioadă, până când nu mai este copleșitor. Invitată la emisiunea Alexandrei Ungureanu, Duet, Roxen și-a deschis sufletul și a vorbit despre cele mai mari cumpene în muzică.
„De când stau între patru pereți în casă, singură, o iei razna un pic. Eu chiar am fost și genul de om care nu era singur niciodată. Tot timpul am fost înconjurată de prieteni. Mergeam la studio și aveam toate chestiile astea de carieră, dar pentru mine nu e amuzant. Îmi place foarte mult ce fac, faptul că eu cânt, doar că fac asta de la 6 ani și îmi e foarte greu să văd muzica ca pe ceva amuzant. Cumva e o presiune mai mult decât pot eu să controlez. Sunt mult mai calmă și e mult mai liniștitor pentru mine să știu că mi se întâmplă toate lucrurile astea și nu mai merg în concursuri întruna. Mie mi-a fost extraordinar de greu să realizez când eram pe scenă, că eu nu mai sunt notată. De la 6 la 14 ani…e foarte toxic.”, a declarat Roxen.
Roxen: „Am o problemă cu realitatea”
Roxen a mai recunoscut în alte interviuri că s-a confruntat cu depresia și anxietatea. Acum, povestește și cum preferă de multe ori să ia o pauză de la realitate și să se ascundă în carapacea proprie.
„De mică am o problemă cu realitatea. Am încercat prin toate modalitățile să scap de realitate și acum o trăiesc din plin de ceva timp. E copleșitor și sincer chiar nu vreau. Prefer să mă duc undeva sub o piatră și să rămân acolo sub piatra mea. Chiar nu mai vreau. E totul doar de vindecare.”, a mărturisit Roxen, la Duet.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!