
kanald.ro
Vedete
Fosta faimoasă are acum o singură îngrijorare: să nu ajungă să se opereze din cauza problemelor biliare.
Roxana Nemeș nu a mai putut să-și continue parcursul în competiția fenomen Survivor România 2021, difuzată pe Kanal D, de joi până duminică, din cauza unor probleme foarte grave de sănătate. După o absență îndelungată și mai multe analize, verdicul medicilor a fost clar, aceasta nu va avea voie să mai facă efort și va trebui să urmeze un regim extrem de stric, două lucruri care nu se pot îndeplini în jungla din Dominicană.
Fosta faimoasă spune că nu știa că are probleme biliare, însă este convinsă că este ceva ereditar, de vreme ce și tatăl ei suferă de aceeași afecțiune.
Roxana Nemeș a mărturisit că în momentul în care a acceptat provocarea Survivor a crezut că dorul de casă și de cei dragi îi vor îngreuna parcursul în competiție, dar iată că nu a fost deloc așa. Blondina spune că numai Dumnezeu i-a dat putere să treacă peste toate, dar a fost „înfrântă” de o problemă de sănătate pe care nici măcar nu știa că o are. A început să se simtă foarte rău, iar după multe analize și investigații a aflat că suferă de o afecțiune biliară care o forțează să părăsească competiția.
Vedeta speră că nu este ceva grav și că nu va trebui să se opereze.„Din pacate, as fi continuat. Mi-e dor de casa, abia astept sa ajung, mai ales ca am trecut prin toate starile astea. Asa a vrut Dumnezeu! Vreau sa cred ca are un alt plan cu mine. M-am rugat foarte mult si il rugam: „Cat vrei tu, atat sa ma tii aici”. Aatat a fost sa fie, din păcate. Sanatatea este pe primul loc.
Se pare că Roxana Nemeș era predispusă la problemele cu bila, chiar tatăl ei a descoperit în urmă cu mai mulți ani că suferă de această afecțiune.
„Cred ca este si ereditar ca pe tata il stiu cu probleme cu bila si de la 30 de ani a descoperit aceasta problema, dar cred ca este un cumul de factori. Am slabit foarte tare si rapid, mai sunt si conditiile in care am trait, pentru ca nu erau tocmai bune pentru organism. Eu am zis ca o sa ne dam un reset, ca o sa ne ajte, dar, uite, de la om la om. Nu stiam ca am probleme cu bila, pentru ca eu mananc foarte sanatos, fructe, legume, nu prajeli. M-am suparat asa in mine pentru ca am trecut prin dureri grele. Sunt plina de semn, dar nu este problemă, am trecut peste toate”, a mai adăugat blondina
Fosta faimoasă este de părere că dacă nu ar fi intervenit problemele de sănătate, ea ar fi ajuns în finala competiției. Roxana Nemeș s-a bucurat de susținere din partea telespectatorilor, iar acest lucuru ar fi putut chiar să-i asigure un loc în marea finală!
„Normal ca ma vedeam in finala! Chiar daca mi-as fi dorit, daca m-ai fi intrebat la inceput as fi zic ca vreau in finala, dar nu credeam ca as fi ajuns. Nu stiu cum, dar mi-a dat Dumnezeu putere si ma vedeam in finala si cred ca as fi ajuns, pentru ca am avut sustinere din partea publicului. Sunt coplesta de aceste mesaje frumoase. Vorbesc cu lumea pe rețelele de socializare si in acelasi timp parca ceva din mine a ramas acolo, nu eram pregatita sa ies din competitie.
Ma bucur ca am acceptat acest ptoiect. Survivor a fost pe sufletul meu. Greu, extrem de greu, dar extrem de frumos. Am invatat foarte multe lucruri si imi place sa cred ca m-am schimbat in bine si apreciez mai multe lucrurile. De exemplu, nu credeam ca o sa trec peste foamea aia si acum vreau sa invat sa gatesc”, a mai spus Roxana Nemeș la Teo Show.
Cele două foste faimoase s-au înțeles de minune încă de când s-au cunoscut și au devenit extrem de apropiate. Roxana povestește că s-a întristat foarte tare după ce a fost eliminată Simona și are numai cuvinte de laudă pentru ea. Cele două se susțineau reciproc una pe alta și faptul că se puteau destăinu una alteia le-a ajutat să-și mai aline dorul de casă și de cei dragi. De cele mai multe ori faimoasele adormeau îmbrățișate. Între ele s-a format o frumoasă relație de prietenie care cel mai probabil va continua și după ce Roxana Nemeș se va întoarce în țară.
„Mi-a plecat omul cu care dormeam, cu care ma tineam in brate, la frig...are o caldura in ea, Simona, nu stiu cum sa va spun. Era ca si Calin cand ma lua in brate, nu stiu de unde are caldura aia. Este un om minunat si ma bucur atat de mult ca poate n am avut de la inceput... poate la inceput nu ne am deschis atat de tare, dar cand ne puneam pe pat...pe scandura aia, povesteam din suflet, dupa zilele grele pe care aveam, dupa traseele grele” a mai povestit Roxana Nemeș tot la Teo Show.