kanald.ro
Joao Cancelo evoluând pentru Barcelona
Joao Cancelo evoluând pentru Barcelona
Sport
Înainte de a fi împrumutat la Barcelona, Joao Cancelo a fost cedat sub aceeași formă de Bayern Munchen.
Joao Cancelo a ajuns la Barcelona sub formă de împrumut de la Manchester City la începutul acestui sezon. Până acum, fundașul lusitan a jucat 36 de meciuri pentru echipa catalană în toate competițiile din actuala stagiune.
Încă nu se știe care va fi viitorul acestui fotbalist, dar un lucru este sigur: Joao Cancelo are critici în rândul foștilor fotbaliști ai Barcelonei.
Mai precis, potrivit Sport.ro, care menționează ca sursă Marca, Ronald de Boer a spus despre Joao Cancelo că: „Acum înțeleg de ce lui Pep Guardiola nu i-a plăcut Cancelo”.
De asemenea, fostul fotbalist a adăugat, conform surselor menționate anterior și faptul că Joao Cancelo pune mai multă valoare pe ceea ce face în compartimentul ofensiv decât în cel defensiv.
Joao Cancelo a ajuns la Barcelona sub formă de împrumut de la Manchester City
Ronald de Boer a evoluat pentru Barcelona vreem de doi ani, din 1999 până în 2001. În această perioadă, fostul fotbalist a adunat 55 de partide pentru gruparea catalană, potrivit platformei Transfermarkt.
De-a lungul acestor partide, Ronald de Boer a marcat trei goluri și a oferit șase pase decisive. Totuși, acest fost fotbalist a jucat cele mai multe meciuri pentru cei de la Ajax Amsterdam.
Mai exact, Ronald de Boer a evoluat de 307 ori pentru Ajax, reușind să marcheze 63 de goluri și să livreze 39 de pase decisive.
Aflându-se la echipa din Olanda, Ronald de Boer a reușit să triumfe, printre altele, și în UEFA Champions League și Supercupa Europei, ambele în sezonul 1994/1995.
De asemenea, în perioada petrecută la Barcelona, Ronald de Boer a fost coelg și cu Pep Guardiola. Cei doi, conform platformei menționate anterior, au evoluat în același timp pentru formația din campionatul Spaniei în 38 de meciuri.
În plus, tot la Barcelona a evoluat și fratele său Ronald de Boer, Frank.