
kanald.ro
Actualitate
Un copil de cinci ani din comuna Asău, județul Bacău, a fost mușcat de o viperă, chiar în prezența mamei sale. Fetița a fost transportată de urgență la spital, însă nu i s-a administrat serul antiviperin decât după 5 ore, timp în care a fost plimbată între spitale.
Copila a fost mușcată de viperă în timp ce era împreună cu mama ei pe o pășune din apropierea casei. Ele căutau un obiect pierdut de o rudă cu o zi înainte, când au strâns fânul. Fetița era la doar câțiva metri de mamă, care a văzut atacul.
Micuța a fost dusă inițial la Spitalul Municipal din Moinești, dar unitatea spitalicească nu avea ser antiviperin. Medicii au fost nevoiți să ceară ajutorul colegilor de la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, după ce au primit răspuns negativ și de la Iași.
„Am confirmat că avem un singur ser și au trimis copilul la noi unde i-a și fost administrat”, a declarat dr. Ștefan Camelia, medic pediatru de gardă, conform Cancan.ro.
Citeste si: Mesaje de condoleanțe și de susținere pe care să le trimiți persoanelor care au un deces în familie
Copila a ajuns în stare gravă la spitalul din Bacău, după cinci ore de la mușcătură. Astfel că, după ce i s-a administrat serul, ea a fost transportată la Iași.
„La Unitatea de Primiri Urgențe, pediatrii i-au administrat o fiolă de ser antiviperin în urgență și s-au făcut imediat demersuri la Unifarm pentru a primi încă două fiole de ser antiviperin. Acestea au ajuns ieri dimineață și unul i-a fost administrat fetiței.
Din păcate, starea fetiței s-a agravat și, deoarece necesita supraveghere permanentă în ATI, în cursul zilei a fost transferată la Iași”, a declarat dr. Ioana Dinu, directorul medical al SJU Bacău, notează sursa citată.
Medicii au spus că starea fetiței s-a îmbunătățit astăzi și este stabilă. Ea este acum internată în secția de terapie intensivă Iași – Compartiment Toxicologie.
Directorul medical SJU Bacau, medicul Ioana Dinu, atrage atenția că în mai multe spitale din România acest ser antiviperin nu există.
„Trebuie tras un semnal de alarmă asupra mușcăturilor de șerpi în această perioadă caniculară, cu atât mai mult cu cât este o problemă de aprovizionare în toată țara privind serul antiviperin”, spune ea.
O mușcatură de sarpe poate avea consecinte grave. Cele mai frecvente mușcaturi sunt în sezonul de vară, cu un maxim în lunile iulie si august.