kanald.ro
        Vedete
Revoltă în rândul artiștilor! Colegii lui Petrică Mîțu Stoian, reacții dure după ce familia interpretului de muzică populară nu și-a dat acordul ca numele acestuia să fie rostit în cadrul unui spectacol: "A fost foarte urât din partea lor!"
Ce au avut de spus Raoul, Emilia Ghinescu și Mioara Velicu, după ce li s-a interzis să pronunțe numele lui Petrică Mîțu Stoian pe scenă?
Vineri, 18 noiembrie, la Sala Palatului a avut loc spectacolul comemorativ „In memoriam Petrică Mîțu Stoian”, la un an de la decesul artistului. Familia nu și-a dat, însă, acordul pentru folosirea fotografiilor sau pronunțarea numelui acestuia în cadrul evenimentului, iar decizia a stârnit numeroase reacții în rândul colegilor interpretului de muzică populară.
Cum au primit artiștii vestea că nu au voie să pronunțe numele lui Petrică Mîțu Stoian în cadrul spectacolului?
Refuzul familiei lui Petrică Mîțu Stoian, de a permite difuzarea de imagini cu artistul și de a-i folosi numele în cadrul spectacolului organizat chiar în memoria lui, i-a revoltat pe colegii interpretului de muzică populară. Mai mulți soliști și-au strigat nemulțumirea, după ce au urcat pe scenă, la Sala Palatului: „Sunt dezamăgită pentru că, în primul rând, familia ar fi trebuit să fie în față, în primele rânduri, și să participe odată cu noi la spectacol. (…) A fost foarte urât din partea lor, dar asta e situația. Există o lege și noi trebuie s-o respectăm. Noi ne-am fi dorit ca pe ecran să fie Mîțu Stoian, pentru că în memoria lui am dat concertul.”, a declarat Mioara Velicu, potrivit antenastars.ro.
Mioara Velicu
 
Nici Emilia Ghinescu nu a privit cu ochi buni decizia luată de surorile lui Petrică Mîțu Stoian: „Nu știu cine deține drepturile asupra numelui și asupra imaginii regretatului Petrică Mîțu Stoian, dar este trist că atunci când faci ceva pentru un artist (…) cineva se opune și nu vrea să folosim nici numele, nici imaginea. Totuși, este un artist și un artist lucrează cu imaginea, lucrează cu numele … și e foarte greu când nu poți să faci lucrul acesta.”, a mărturisit Emilia Ghinescu.
Emilia Ghinescu 
 
Raoul a ales să nu respecte dorința familiei lui Petrică Mîțu Stoian
Deși a fost înștiințat că nu are voie să pronunțe numele lui Petrică Mîțu Stoian pe scenă, Raoul nu a vrut să respecte decizia luată de surorile artistului și a criticat dur această interdicție: „Mi-am manifestat sincer părerea legat de interzicerea folosirii numelui fiind marcă înregistrată, nu cred că există o lege în România care să ne interzică să-l îndrăgim în continuare și să-i păstram vie memoria numelui, a carierei și a omului care a fost! Pentru așa ceva nu există legi, e ca și cum ai pune stop iubirii și nu putem să iubim, pentru că ne interzice legea.
Ordonanța aceea… dacă vrea cineva să facă paste făinoase cu chipul lui Petrică Mîțu Stoian, va trebui să se adreseze familiei. Refrenele lui nu vor putea fi interzise niciodată, de nicio lege! O să interzică lăutarilor să mai cânte refrenele lui Petrică? Nu! O să-mi interzică mie, ca prieten și ca om care l-am admirat, să nu-i mai spun numele? N-o să-mi interzică! Și dacă se poate întâmpla și lucrul acesta, nu mă pun împotriva legii, dar asta nu înseamnă că nu-l voi iubi în continuare pe Petrică. (…)
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Suntem pregătiți să plătim amenzi, ne împrumutăm unii de la ceilalți și mergem mai departe, iubindu-l pe acest om. Cea mai mare avere și cel mai mare câștig al meu, în această seară, nici pe departe nu sunt banii pe care i-am luat, reacția publicului e mai presus de orice lege și orice sumă de bani. Te iubim și dincolo de moarte, Petrică Mîțu Stoian!”, a declarat Raoul, pentru starpopular.ro, după ce a urcat pe scenă, la Sala Palatului.
Raoul