WowNews logo WOWnews
Stories
Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid
Carlo Ancelotti în cadrul unei conferințe de presă în calitate de antrenor al celor de la Real Madrid

Sport

Real Madrid vrea un jucător de la Manchester United! Ce strategie are Florentino Perez pentru a începe negocierile cu formația din Premier League?

Alejandro Garnacho a trecut prin toate stadiile de copii și juniori de la Manchester United, jucând primul meci pentru echipa mare în anul 2022.

Manchester United nu traversează cea mai bună perioadă în acest moment, echipa de pe Old Trafford fiind implicată în prezent în două competiții, anume Premier League și FA Cup. Totuși, sunt anumiți jucători tineri din lotul lui Erik ten Hag care au ieșit în evidență în cadrul actualului sezon competițional.

Mai precis, este vorba despre Alejandro Garnacho, fotbalist argentinian. Jucătorul de 19 ani a avut o contribuție importantă la ultimul meci câștigat de Manchester United, mai precis duelul din FA Cup contra lui Liverpool.

Citeste si: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.” - kfetele

Jucătorul argentinian a oferit pasa decisivă din care Amad Diallo a marcat golul de 4-3 la finalul reprizei secunde de prelungiri.

Citește și: Lionel Messi nu își va putea ajuta echipa națională în următoarele două meciuri amicale! Care este motivul?

Real Madrid îl vrea pe Alejandro Garnacho la echipă

Astfel, datorită formei bune din acest sezon, Alejandro Garnacho este dorit de o echipă care evoluează în acest moment în UEFA Champions League. Mai precis, potrivit Eurosport, care menționează ca sursă Daily Mail, Florentino Perez vrea să-l aducă pe fotbalistul argentinian la Real Madrid. Președintele grupării „Los Blancos” are și o strategie pentru a începe negocierile cu cei de la Manchester United.

Mai exact, conform surselor menționate anterior, Florentino Perez vrea să discute despre transferul lui Alejandro Garnacho în momentul în care Real Madrid va juca pe Etihad, împotriva celor de la Manchester City.

Alejandro Garnacho este dorit de echipa unde idolului lui, Cristiano Ronaldo, a făcut istorie

La Real Madrid a evoluat și Cristiano Ronaldo, fotbalist pe care Alejandro Garnacho îl imită în momentul în care celebrează golurile pe care le marchează la Manchester United, echipă la care a jucat și fotbalistul lusitan, în două perioade diferite.

Alejandro Garnacho, fotbalist legitimat la Manchester United

Un alt lucru pe care cei doi îl mai au în comun, pe lângă Manchester United. În momentul de față, Alejandro Garnacho poartă tricoul cu numărul 17 în cadrul grupării de pe Old Trafford, dar și la naționala Argentinei.

Citește și: Ionuț Radu nu va fi cumpărat de Bournemouth, conform presei italiene

Acest număr a fost purtat și de către Cristiano Ronaldo în primele meciuri pentru naționala Portugaliei, potrivit platformei Transfermarkt.

Alejandro Garnacho a purtat și numărul cu care Cristiano Ronaldo a avut cele mai mari performanțe, anume 7. Mai exact, fotbalistul argentinian de 19 ani a purtat acest tricou când evolua pentru divizia U18 a celor de la Manchester United.