kanald.ro
Vedete
Răzvan Fodor, oprit de un bătrânel într-o benzinărie. Ce i-a cerut să facă. Actorul s-a amuzat teribil: "Foarte haios!"
Răzvan Fodor a împărtășit cu fanii din mediul online un episod amuzant care s-a petrecut chiar într-o benzinărie.
Răzvan Fodor se numără printre cei mai apreciați și îndrăgiți actori de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, soțul Irinei Fodor este foarte activ și pe rețelele de socializare, în special pe Instagram, acolo unde păstrează frecvent legătura cu urmăritorii lui, împărtășind cu aceștia aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și recent, asta pentru că Răzvan Fodor a ținut să împărtășească cu urmăritorii de pe rețeaua de socializare un episod amuzant, care s-a petrecut chiar atunci când se afla într-o benzinărie. Mai precis, actorul era îmbrăcat cu haine în culoare uniformelor angajaților din respectiva benzinărie, motiv pentru care un client a crezut că, Răzvan, la rândul său, este angajatul stației peco.
„Am venit la spălătorie cu mașina. Pentru că sunt într-o benzinărie unde băieții angajați au culorile pe ei cam cum sunt eu îmbrăcat, domnul acela în vârstă, care a venit cu butelia, m-a rugat dacă pot să-i fac eu schimbul de butelie. Foarte haios!”, le-a dezvăluit Răzvan Fodor urmăritorilor de pe Instagram.
Răzvan Fodor, despre decesul tatălui său
Din nefericire, actorul și-a pierdut tatăl pe vremea când era adolescent, mai precis la vârsta de 14 ani. Răzvan Fodor a povestit în cadrul unui podcast că acel moment l-a marcat, motiv pentru care sărbătorile de iarnă nu au mai fost la fel pentru el, asta până când a devenit tată.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Tata s-a încăpățânat să se ducă la cei veșnici când eu aveam 14 ani. Din momentul ăla Crăciunul s-a dus în altă zonă. Pentru mine nu mai avea niciun… De Crăciun eram pe străzi, treceam și pe la mama, dar eram în petreceri, în distracții. Nu aveam de ce să mă bucur de un brad. Am cunoscut-o pe Irina și primii doi ani nu am avut brad împodobit. Apoi a apărut copilul și lucrurile s-au schimbat”, a dezvăluit Răzvan în cadrul unui podcast.