
kanald.ro
Rata de infectare cu COVID-19 în Capitală, un nou record negativ
Actualitate
Rata de infectare cu SARS-COV-2, în București, se apropie, vineri, la 16 la mia de locuitori!
Capitala înregistrează încă un record negativ! Rata de infectare cu coronavirus se apropie de 16 la mia de locuitori, fiind tot mai mare de la o zi la alta. Direcția de Sănătate Publică București a transmis faptul că rata de incidența cumulată calculată la 14 zile la data de 15.10.2021 – ora 10:00 este de 15.83 la mia de locuitori. Luni, rata de incidența a fost 14,2 la mie, marți- 14,71, miercuri- 15,1, iar joi- 15,42.
Propunerea de carantinare a Bucureștiului și Ilfovului va fi discutată, astăzi, de CNSU. O altă măsură ce urmează să fie discutată este și introducerea obligativității certificatului verde.
Rata de infectare cu COVID-19 în Capitală, un nou record negativ
De miercuri până joi s-au înregistrat 16.383 cazuri noi de infectare și 303 decese. Până astăzi, 14 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.414.647 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 4.937 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.210.494 de pacienți au fost declarați vindecați.Totodată, au fost înregistrate 16.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 330 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Rata de infectare cu COVID-19 în Capitală, un nou record negativ