kanald.ro
Actualitate
Răsturnare de situație în cazul barcagiului suspectat de ucidere din culpă, după tragedia de pe Mureș. Ce se întâmplă în aceste momente cu dosarul în care este anchetat
La o săptămână de la tragedia care a cutremurat o țară întreagă, aceea de pe râul Mureș, s-a aflat ce se întâmplă cu dosarul barcagiului.
A trecut mai bine de o săptămână de la tragedia de pe râul Mureș, care a cutremurat o țară întreagă. Înainte de accidentul tragic, 11 persoane și un barcagiu s-au urcat la bordul unei ambarcațiuni pentru o plimbare pe râul Mureș. Din neferice, însă, barca s-a răsturnat, posibil din cauza supraîncărcării, și doar 8 dintre cele 12 persoane au reușit să se întoarcă la mal, 4 persoane fiind date dispărute și fiind găsite la câteva zile distanță de la tragedie.
De asemenea, un copilaș de doar 3 ani, Nicolas pe numele lui, s-a stins din viață, imediat după ce a fost adus la mal, după accident, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale pentru a-i salva viața.
Acum, oamenii legii trebuie să stabilească cine se face vinovat pentru accidentul tragic, iar suspect ar fi barcagiul, pe numele căruia s-a deschis și un dosar, fiind acuzat de ucidere din culpă. De precizat este că, ultimele detalii despre acest caz arată că, dosarul barcagiului a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, acolo unde există procurori specializați în accidente de acest fel.
„Urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul IPJ Arad, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a constituit, la data de 01.05.2023, o cauză penală în care se efectuează cercetări faţă un bărbat de 33 de ani, cetăţean român, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de ucidere din culpă, cu privire la evenimentul din seara zilei de 30.04.2023, de pe râul Mureş. Dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, în vederea analizării incidenţei infracţiunilor”, se arată în comunicatul Parchetului.
Pe lângă ucidere din culpă, bărbatul care a condus barca este cercetat pentru infracţiuni la regimul transportului naval, respectiv „conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător” şi „conducerea unei nave sau exercitarea atribuţiilor de serviciu de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge sau se află sub influenţa unor substanţe psihoactive”, anunță oamenii legii.
Patroana unei terase din apropiere de locul tragediei a povestit exact ce s-a întâmplat
Bia, patroana unei terase care se afla în apropiere de locul tragediei de pe râul Mureș, a povestit ce s-a întâmplat în ziua în care barca unde erau 12 persoane s-a răsturnat. Cu greu a descris, însă, tragedia, mărturisind că nu poate să-și scoată din minte imaginile tragice și urletele disperate ale victimelor.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Am auzit strigăte de ajutor de pe malul celălalt. Am văzut de aici, de la terasă, cum o persoană cu geacă roșie s-a înecat de pe malul celălalt, unde curenții sunt foarte puternici. O femeie striga groaznic- nu vă puteți imagina cum răsună pe Mureș strigătele de ajutor ale celor care chiar au nevoie de ajutor. Nu pot să uit țipetele femeii care striga, era în apă, te înfiori. Femeia încerca să înoate spre copilul ei. Mama încerca să-și salveze copilul de 5-6 anișori. Nita (n. red o cunoștință) a luat copilul și pe femeie în barcă și a venit foarte repede la mal. Nu o să uit, foarte greu o să uit copilașul cum era întors pe o parte, pe partea stângă, mama la fel. Nu mișcau niciunul. Noi am zis că sunt… dar s-a dus de acolo pe iarbă, am adus pături, i-am dezbrăcat, ne-am ocupat de copil, i s-a făcut masaj cardiac, respirație, să-i elibereze căile respiratorii și după aceea am plecat la mama care era în șoc. (…) După ce a stat vreo 2 ore în mașina SMURD, încă nu știa de copil, a întrebat, dar atunci încă avea puls copilul și i-am zis că e bine. Ce era să zic? Că era și ea în starea în care era”, a povestit Bia la un post de televiziune.