WowNews logo WOWnews
Stories

Evenimente

Răsturnare de situație în cazul accidentului în care Mădălin Păduran și-a pierdut viața?! Detaliul care ar putea da totul peste cap: „Nu avea cum să lovească mașina în spate, el a intrat cu fața”

Imaginile apărute în mediul online după accidentul rutier al lui Mădălin Păduran i-au pus pe oameni pe gânduri. Ce s-ar fi putut întâmpla, de fapt, pe șosea?

Ancheta în cazul morții lui Mădălin Păduran rămâne deschisă, iar internauții se gândesc în continuare la posibilele cauze care i-ar fi provocat decesul acestuia. Deși până acum toată lumea a crezut că tânărul de 23 de ani ar fi pierdut controlul volanului în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale, imaginile apărute recent în mediul online au stârnit noi semne de întrebare.

Pe platforma TikTok au fost publicate recent câteva fotografii cu mașina lui Mădălin Păduran, realizate imediat după accidentul rutier în care acesta și-a pierdut viața. În imaginile respective, se vede că bara din spate a autovehiculului fusese lovită puternic în impact, iar unele persoane spun că aceasta nu ar fi avut de ce să fie afectată în incident, dacă tânărul s-ar fi izbit frontal de copac. 

Citeste si: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.” - kfetele

„Mădălin a fost lovit din spate! Nu avea cum să lovească mașina în spate dacă el a intrat cu fața în copac, chiar și cu ricoșare”, este mesajul care însoțește imaginile cu mașina distrusă a lui Mădălin, imediat după accidentul teribil.  

Citește și: „Știa că eu am o relație cu ea, a murit din prostia lui” Tânărul pe care Mădălin Paul Păduran îl urmărea cu mașina când a murit în accident rupe tăcerea! Ce s-a &ic

Mașina lui Mădălin Paul Păduran, după accident

[Sursa foto: Captură Video]

Internetul, împărțit în două tabere

Imaginile cu mașina lui Mădălin Păduran, distrusă în urma impactului, a stârnit mari controverse în mediul online. Internauții s-au împărțit acum în două tabere, analizând posibilele cauze ale accidentului rutier în care tânărul de 23 de ani și-a pierdut viața.

Pe de o parte, unii oameni cred că, în timpul cursei de pe șosea dintre Mădălin și Ionuț, presupusul amant al iubitei sale, cel din urmă l-ar fi lovit cu mașina din spate pe tânăr, iar așa ar fi ajuns acesta să se izbească de copac, pierzându-și viața.

Pe de altă parte, alți internauți susțin că o lovitură din spate ar fi exclusă căci mașina deținută de Ionuț este de culoare neagră, iar dacă cele două autovehicule s-ar fi ciocnit, vopseaua închisă la culoare ar fi rămas pe mașina albă a lui Mădălin.

Totuși, în declarația dată în fața anchetatorilor, Ionuț, presupusul amant al Narcisei, a precizat faptul că, în timpul întrecerii cu Mădălin, nu conducea mașina personală, ci un alt autovehicul.

„-Am tot spus și eu. Poliția doarme, Madalin a depășit, ăla(n.r. presupusul amant al Narcisei) a intrat în el. Mădălin a frânat și cu frâna de mână trasă….

-Celălalt era negru(n.r. cealaltă mașină). Trebuia să rămână ceva urme de vopsea pe spatele mașinii lovite. Totuși, negru pe alb, se vede bine.

Citeste si: Conflictul între familiile Cuciuc și Botgros contiunuă. Cristi Botgros ajunge la audieri. Ce ar fi făcut tânărul în timp ce Andreea era jos: “Cel mai neomenește mi se pare să dai scrum de țigară...” -

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Ce s-a întâmplat între Dorobanțu și Kira e peste orice limită: "Bă, vorbește frumos, nu îmi vorbi mie cu bă ăsta" Moldo a răbufnit DUR, iar producția a intervenit de urgență: "Atenție la ton" Ce CONSE

-Nu rămâne pe mașina lovită, rămâne pe cea cu care te izbești, deci vopseaua trebuie să fie pe mașina amantului.

-Să spunem că Mădălin a depășit, a intrat în fața lui Ionuț, și de unde nu știm noi că poate Mădălin a frânat ca să-l oprească pe Ionuț? Și atunci când Mădălin a frânat, Ionuț l-a lovit din spate?

-Nu e lovit din spate, fraților. Bara s-a desprins de la lovitură și fiind câmp, e teren accidentat. Poate s-a blocat de pământ și s-a desprins”, au discutat internauții, în secțiunea de comentarii de la clipul apărut pe TikTok.

Citește și: Cum a aflat Mădălin, tânărul care a murit în timp ce gonea pe străzile din Deveselu, că fosta lui iubită avea pe altcineva? „L-a sunat să îi spună” Ar fi trăit și astăzi