kanald.ro
Actualitate
Program Târgul de Crăciun din Craiova în 2023. Ce evenimente culturale vor avea loc în perioada 17 noiembrie - 2 ianuarie
Târgul de Crăciun din Craiova își deschide porțile pe 17 noiembrie 2023. Iată ce evenimente sunt pregătite pentru turiști.
Vezi aici Programul Târgului de Crăciun din Craiova. Iată ce evenimente se vor desfășura în perioada 17 noiembrie 2023 – 2 ianuarie 2024.
Târgul de Crăciun din Craiova
Târgul de Crăciun din Craiova își va deschide porțile vineri 17 noiembrie 2023, la ora 18:30. Cea mai înaltă roată din România și 2 milioane de beculețe vor putea fi admirate în acest an de către vizitatori.
„Tema principală a Târgului de Crăciun din acest an este croită în jurul poveștii Crăiasa Zăpezii, pe care o vom regăsi în Piața Mihai Viteazul, unde totul este decorat până la cele mai mici detalii în culori alb-turcoaz.
Anul acesta va fi un târg de poveste, avem foarte multe noutăți pentru fiecare zonă a târgului, cu elemente, culori și figurine diferite – pe tematica din piața respectivă. Tot la Craiova a fost montată cea mai mare roată care poate fi văzută anul acesta în România.
Are 40 de metri înălțime, 200.000 de leduri, o capacitate de 140 de persoane și vine direct din Olanda. Așa că invităm pe toată lumea vineri, 17 noiembrie, ora 18.30, să vină la Craiova şi să aprindem împreună cele două milioane de luminiţe, de la unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa”, a anunțat Lia Olguța Vasilescu.
În plus, un brad de 20 de metri va fi împodobit în Piața Mihai Viteazu și cea mai mare roată din România va fi amplasată la teatru. Nu vor lipsi căsuțele cu preparate tradiționale și suveniruri de Crăciun.
Program Târgul de Crăciun din Craiova
Târgul de Crăciun din Craiova, va fi deschis în perioada 17 noiembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, de la 12:00 la 22:00. Evenimentul este organizat în Centrul Vechi, Piaţa William Shakespeare, zona Doljana şi Piața Mihai Viteazul, acolo unde tematica este Crăiasa Zăpezii. Vizitatorii vor admira o boltă cu nori si păsări, un castel minunat, oglinda imensă și cioburi, patinoar, căsuțe în culorile zăpezii și cea mai mare roată panoramică din România.
În Piața Frații Buzești, în Centrul Vechi, tematica va fi cea a lui Moș Crăciun. Copiii vor avea ocazia să facă poze alături de cel care le aduce cadouri în fiecare an, să admire căsuțele decorate și bradul absolut senzațional. Aici, luminițele și decorațiunile vor fi în nuanțe de alb și roșu.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Pe toată perioada târgului, vor fi organizate ateliere de creație pentru cei mici, patinoarul va fi deschis publicului și nu vor lipsi colindele specifice acestei perioade.
Vizitatorii târgului de Crăciun vor avea ocazia să guste din preparatele tradiționale de Crăciun și vor găsi la căsuțele special amenajate cozonaci, brânzeturi, cârnați, turtă dulce, burgeri, bomboane și acadele, vin fiert, ciocolată caldă, suveniruri și ornamente.
Surse: euronews.ro, radiooltenia.ro