kanald.ro
Vremea
Prognoza meteo ANM, 15 - 17 iunie 2022. Vezi cum va fi vremea în următoarele trei zile în țară și unde va ploua
Prognoza meteo ANM, 15 - 17 iunie 2022. Iată cum va fi vremea în toată țara, dar și unde vor apărea precipitații!
Prognoza meteo ANM, 15 – 17 iunie 2022. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele trei zile. Vezi ce temperaturi se vor înregistra în țară, dar și unde va ploua!
Prognoza meteo ANM, 15 – 17 iunie 2022. Vremea în țară miercuri, 15 iunie 2022
Ziua de miercuri vine cu o răcire prin Transilvania, Maramureș și zonele montane, unde se vor înregistra cel mult 10 – 12 grade Celsius, cu 5 – 6 grade pe creste. Asta în timp ce prin Banat, Crișana, nordul și centrul Moldovei mercurul din termometre va arăta dimineața 13 – 15 grade. Cea mai caldă dimineață va fi în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, unde minima zilei se va încadra între 17 – 19 grade.
În ceea ce privește maximele zilei, miercuri cel mai cald va fi tot prin Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde se vor înregistra până la 27 de grade Celsius. ANM anunță probabilitate crescută de ploi cu averse prin sudul României, urmând ca după-amiaza să aducă inițieri convective în zonele montane. Pe arii restrânse din Oltenia și Muntenia se pot acumula chiar 15 – 20 de l/mp.
Citeste si: Prognoza meteo ANM, luna IUNIE și începutul lunii IULIE 2022. Iată cum va fi vremea în prima parte a verii
Prognoza meteo ANM, 15 – 17 iunie 2022. Vremea în țară joi, 16 iunie 2022
Joi, minimele dimineții vor fi cuprinse între 14 – 16, 17 grade la nivelul întregii țări. Excepție fac Transilvania, Maramureșul și zonele montane, unde stagnăm la valori de 11 – 13 grade Celsius. Pe crestele montane va fi ceva mai rece cu valori minime de 7 – 9 grade.
Temperaturile maxime ale zilei vor fi similare cu cele din ziua precedentă, anume, prin Transilvania, Maramureș, nordul și centrul Moldovei, Banat și Crișana vor fi 23 – 25 de grade. Prin zonele de sud și sud-est va fi ceva mai cald, cu valori de până la 27 de grade Celsius.
În această zi vom avea parte de ploi slabe la munte și, izolat, prin Muntenia, Dobrogea și nordul Moldovei.
Prognoza meteo ANM, 15 – 17 iunie 2022. Vremea în țară vineri, 17 iunie 2022
Ziua de vineri, 17 iunie, aduce valori minime de până la 17 grade prin majoritatea regiunilor. Prin Transilvania, Maramureș și la munte dimineața va fi mai rece, cu minime ce vor urca doar până la 12 – 13 grade Celsius. Astfel, pe crestele montane vom avea mai mult de 9 – 10 grade Celsius.
În ceea ce privește valorile maxime ale zilei, de vineri se va încălzi și vom ajunge la 28 – 29 de grade în bună parte din țară.
ANM anunță ploi la nivelul întregii țări, însă mai importante cantitativ prin zonele montane, estul Olteniei și sudul extrem al Munteniei (10 – 15, izolat 20 de l/mp).
Sursă: meteoromânia.ro