„La un moment dat, am văzut pe faţa lui că se sperie, se sperie de ceva. Probabil că nu înainta. Claudiu, instructorul, l-a văzut. Era lângă mine şi el şi a sărit şi l-a întors pe mal”, povestește Doru Cioanca, tatăl copilului.
Actualitate
Noi detalii în cazul tragediei din Bihor, acolo unde un copil de 8 ani a murit în timpul antrenamentului de înot. Care sunt concluziile specialiștilor?
Tragedia din Bihor, acolo unde Filip, un copil de doar 8 ani a murit înecat în timpul antrenamentului de înot, a cutremurat o țară întreagă! Minorul începuse să practice acest sport deja de 3 săptămâni și era sub atenta supraveghere a antrenorului, dar și a tatălui său care îl privea de pe margine.
Atât antrenorului, cât și părinților nici prin cap nu le trecea că o astfel de tragedie ar putea să se întâmple, mai ales că minorul primise adeverință de la medicul de familie potrivit căreia era apt pentru sport.
Totuși, primele concluzii ale legiștilor arată că micuțul ar fi putut să se confrunte cu probleme la inimă, însă acest lucru nu este sigur până la finalizarea investigațiilor.
„Încă nu poate să se pronunțe. Dar la mușchiul inimii pare cu ochiul liber ceva. Suspect. Suspect, atâta tot”, spun părinții copilulu, conform Observatornews.ro.
„Părerea dânsului a fost că nu i-a plăcut de fel cum arăta mușchiul inimii. Asta l-am auzit pe dânsul declarând”, adaugă Claudiu Pirtea, instructor.
Filip era atent supravegheat de instructorul său de înot, dar și de tatăl lui care asista de pe margine la antrenament.
Totuși, la un moment dat, părintele micuțului a văzut că fiul lui s-a panicat dintr-o dată, acela fiind momentul când antrenorul a sărit să-l salveze pentru a-l readuce pe mal.
„La un moment dat, am văzut pe faţa lui că se sperie, se sperie de ceva. Probabil că nu înainta. Claudiu, instructorul, l-a văzut. Era lângă mine şi el şi a sărit şi l-a întors pe mal”, povestește Doru Cioanca, tatăl copilului.