
kanald.ro
Actualitate
Dr. Doina Azoicăi a comparat eficiența testelor COVID-19 pe baza unui nou studiu din Spania și a avertizat în privința spălatului excesiv pe mâini.
Epidemiologul cu peste douăzeci de ani de experiență în medicină a stat de vorbă cu jurnaliștii WOWbiz.ro despre noul studiu japonez, încă neevaluat colegial, despre tulpina Omicron.
Președintele Societății Române de Epidemiologie a comentat studiul publicat recent de Universitatea de Medicină din Kyoto. Printre altele, cei care l-au realizat au constatat că din 115 teste pozitive ale voluntarilor testați cu RT-PCR, testele de salivă au identificat cu 40% mai puține cazuri decât cele nazale. Cele mai eficiente însă, spune Dr. Doina Azoicăi, sunt cele faringiene.
„La Omicron, care are particularitatea de a se multiplica la poarta de intrare (căile respiratorii superioare), afectează mai puțin plămânii față de celelalte tulpini. De asta, Omicron este etichetat ca o variantă mai ușoară. Nu la toată lumea, pentru că fiecare e diferit în felul lui. Toată manifestarea Omicronului este la poarta de intrare. El se multiplică în faringe, nu la nivelul glandelor salivare. Testele RT-PCR faringiene sunt cele mai bune. Testele de salivă, care nu înseamnă doar secreția salivară, ci și conținutul mucoasei faringiene, pot să identifice infecția mai ușor decât testele nazale”, a declarat Doina Azoicăi, Președintele Societății Române de Epidemiologie.
Același studiu japonez a scos în evidență faptul că variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2 rezistă aproape o zi pe pielea nedezinfectată și mai bine de 8 zile pe suprafețele din plastic.
„Indiferent care ar fi rezistența lui în mediu, este sensibil la soluțiile hidroalcoolice (dezinfectante). Dacă pe piele rezistă 21 de ore, nu e nicio problemă, pentru că măsurile, încă de la început, vizau spălatul mâinilor. Dacă merg într-un mediu și pun mâna pe un suport din plastic, pe care știu că rezistă mai mult timp Omicronul, sau dau mâna cu cineva despre care aflu că este infectat, imediat mă spăl pe mâini. E o banalitate, dar e foarte importantă! Și pot să mă dezinfectez cu o soluție hidroalcoolică, care în doar câteva minute distruge această tulpină Omicron”, a spus Președintele Societății Române de Epidemiologie.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Spălatul pe mâini rămâne una dintre cele mai eficiente „arme” împotriva coronavirusului, dar orice lucru bun poate dăuna dacă e dus la extreme.
„Sunt unii care au făcut o psihoză din așa ceva. Mi-a spus cineva că se spală jumătate de oră! Nu vă mai spălați jumătate de oră! Spălați-vă câteva minute în așa fel încât să știi că a ajuns săpunul sau soluția dezinfectantă pe mâini. Spălatul în exces poate să fie periculos! Toate au niște limite!”, a adăugat Doina Azoicăi.