kanald.ro
Actualitate
Premierul României, despre restricțiile care urmează să fie impuse în toată țara: „Vor fi permise deplasările pentru lucruri absolut necesare: la muncă, la farmacie sau la doctor”
Ludovic Orban a dat declarații despre restricțiile care vor intra în vigoare în România.
Șeful Guvernul a dat declarații despre măsurile restrictive care se vor impune pe teritoriul României începând de luni. Măsuri menite să stopeze numărul mare de infectări cu noul coronavirus.
Ludovic Orban a explicat în ce condiții cetățenii vor avea voie să circule pe timp de noapte.
„Pe timpul nopții va fi permisă deplasarea pentru lucruri absolut necesare: la muncă, la farmacie sau la doctor. Probabil, circulația pe timp de noapte va fi restricționată de la orele 22.00 sau 23.00 până la 05.00 sau 06.00 dimineața. Evaluăm acest lucru”, a afirmat Ludovic Orban.
Citeste si: O gravidă a trecut prin drama vieții. După ce a fost diagnosticată cu coronavirus, a aflat că are și cancer
Premierul a declarat că se va introduce declarația pe propria răspundere, posibil se va accepta și în format online.
„Toate măsurile vor fi valabile de luni. Sunt măsuri care sunt luate ținând cont de situația efectivă în care ne găsim și pe baza unor evaluări făcute de specialiști pe baza incidenței”, a adăugat Orban.
Ludovic Orban a mai spus că unul dintre locurile în care coronavirus se răspândește cel mai mult este transportul în comun.
„Pentru a reduce răspândirea virusului în transportul public sunt gândite măsuri ca telemunca sau începerea programului de lucru la ore diferite”, a spus șeful Guvernului.
De ce nu se testează mai mult
Șeful Guvernului a spus de ce nu se efectuează mai multe teste de coronavirus la nivel național.
„Testăm cât este necesar să testăm, în conformitate cu regulile care sunt în vigoare astăzi. Astea sunt regulile, noi le respectăm”. „Noi am plecat de la 400-500 de teste la începutul pandemiei. Uitați-vă cum am lucrat”, a adăugat premierul.
Ludovic Orban a precizat că, în acest moment, România se află pe locul 17 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește pandemia de coronavirus: „Sunt 16 țări în care nivelul epidemic este mai mare”.
Citeste si: Klaus Iohannis a anunțat carantină parțială în România. Vezi de când se impun restricțile