kanald.ro
Actualitate
Povestea tristă a Adelei, o româncă stabilită în Italia! Și-a pus capăt zilelor de frica iubitului ei. Chiar și oamenii legii au fost depășiți de cazul femeii
Adela, o tânără de 32 ani, și-a pus capăt zilelor din cauza iubitului ei, care o teroriza. Femeia a fost găsită fără suflere, în apartamentul său din Italia.
În vârstă de 32 de ani, o tânără stabilită în Italia a decis să-și pună capăt zilelor, din cauză că se temea de iubitul ei, care îi făcea viața un calvar. Nu de puține ori, Adela a apelat la ajutorul autorităților, plângându-se acestora de răul tratament pe care îl primea din partea partenerului său.
Femeia era stabilită în Riesi, Sicilia, și de 3 ani forma un cuplu cu cel care a dus-o în pragul unui gest extrem, Răzvan pe numele său. Bărbatul o agresa fizic, o amenința și o tortura fără motive. De asemenea, Adela a ajuns de mai multe ori la spital, din cauza violențelor partenerului său.
Totuși, de precizat este că, anul acesta Răzvan fusese condamnat la 11 ani de închisoare pentru violență extremă și, chiar din arestul la domiciliu, bărbatul continua să o teroriza pe Adela.
Adela
Adela a apelat la ajutorul autorităților, cu o zi înainte de a-și pune capăt zilelor
Pe data de 28 iunie, Adela a mers la politie, din nou, pentru a-l reclama pe iubitul ei, înaintând o plângere împotriva acestuia. Ulterior, Parchetul a deschis o anchetă și a cerut înăsprirea măsurilor luate împotriva lui Răzvan.
A doua zi, însă, pe data de 29 iunie, Adela l-ar fi contactat pe iubitul ei, anunțându-l că își va pune capăt zilelor. Răzvan a alertat autoritățile, le-a explicat despre ce este vorba, iar un echipaj s-a deplasat de îndată la locuința femeii, fiind din neferice prea târziu, căci Adela a fost găsită fără suflare, după ce a decis să-și pună capăt zilelor prin spânzurare.
De asemenea, ministrul Justiției a cerut o serie de explicații privind acest caz, dorind să afle cum a fost posibil ca o femeie să recurgă la un gest extrem din cauza unu bărbat, care oricum se afla în evidența autorităților.