kanald.ro
Sport
Povestea neștiută dintre Maria Sharapova și Novak Djokovic! ”Ieșim la cină în oraș”! Dezvăluiri făcute de superba tenismenă după 15 ani de la întâlnire
Maria Sharapova și Novak Djokovic au avut o relație destul de apropiată în urmă cu 15 ani, atunci când ambii erau tineri și fără obligații
Maria Sharapova a povestit cum a invitat-o în oraș, la cină, Novak Djokovic, acum 15 ani, în urma unui pariu.
Povestea neștiută dintre Maria Sharapova și Novak Djokovic! A spus totul într-un podcast
Maria Sharapova a fost considerată dintotdeauna una dintre cele mai frumoase tenismene din circuit. Înaltă, blondă, cu ochi albaștrii și extrem de carismatică, rusoaica a pus inima pe jar multor colegi din circuit. Unii au avut curaj să o abordeze, alții, precum Novak Djokovic de pildă, au ales calea prieteniei, doar pentru a-i fi aproape.
Dezvălurile au fost făcute chiar de Masha, în ultimul podcast la care a fost invitată. În fața moderatorului Renee Stubbs, fosta vedetă a sportului alb, acum în vârstă de 36 de ani, a povestit o întâmplare care l-a avut drept protagonist pe Nole.
Maria Sharapova a dezvăluit tot! ”Am o poveste nebună cu Novak”
Maria Sharapova a povestit cum a ieșit, pentru prima dată, în oraș, cu Novak Djokovic. Totul întâmpla în urmă cu 15 ani, iar la mijloc a fost vorba despre un pariu.
„Oh, Doamne… Am o poveste nebună cu Novak. Îmi amintesc că în acea perioadă am câștigat primele noastre titluri de Grand Slam. El încă se străduia să răzbată la cel mai înalt nivel, încerca să ajungă în vârf, dar corpul său nu putea ține pasul cu jocul său la acea vreme.
Am jucat un meci demonstrativ la Indian Wells, nu-mi amintesc exact care a fost pariul, dar el a spus: ”Dacă voi câștiga turneul, mergem împreună la cină”. Eu am zis: ”Bine, nicio problemă, cu siguranță nu se va întâmpla””, a dezvăluit Masha.
Povestea neștiută dintre Maria Sharapova și Novak Djokovic! ”Totul a fost foarte distractiv”
Soarta a făcut în așa fel încât Novak să fie învingător totuși în acel turneu, astfel că, dacă pariul e pariu, Maria a ieșit împreună cu el la masă.
”În cele din urmă a câștigat și a spus: ”Asta este! Ieșim la cină în oraș”, iar totul a fost foarte distractiv. La un moment dat, chiar m-a întrebat dacă putem face o poză”, a povestit, râzând, Maria Sharapova, care a mai specificat apoi și faptul că are o relație specială cu Novak Djokovic, cu care, de-a lungul timpului, a filmat mai multe spoturi publicitare.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Maria Sharapova este cu omul de afaceri britanic Alexander Gilkes, iar Djokovic s-a căsătorit și are doi copii
În acest moment, Maria Sharapova s-a rupt total de tenis. Fosta câștigătoare de Grand Slam a lăsat recent să se înțeleagă faptul că s-ar fi măritat cu afaceristul britanic Alexander Gilkes (44 de ani), bărbatul de care s-a îndrăgostit iremediabil în 2018.
După doi ani de iubire, Maria și milionarul s-au logodit și nu au pierdut timpul. Au împreună un băiețel, Theodore, de doar un anișor, iar celebra blondă din sportul alb se bucură la maximum de rolul de mămică.
În ceea ce-l privește pe Novak Djokovic, și el s-a căsătorit cu Jelena și are doi copii frumoși.