kanald.ro
Sport
Povestea neștiută a lui Franz Beckenbauer, singurul fundaș din lume care a câștigat două Baloane de aur. ”A fost dat afară de la echipa Națională după ce a lăsat o femeie gravidă și nu a vrut să se însoare cu ea”
Franz Beckenbauer, singurul fundaș din lume care a câștigat două Baloane de aur, a încetat din viață pe 7 ianuarie 2024, și a luat cu el în mormânt multe secrete din viața lui sportive, printre ele și faptul că a fost dat afară de la Naționala de tineret după ce a lăsat o femeie gravidă și nu a vrut să se însoare cu ea
Franz Beckenbauer a murit, luni, în urma unui stop cardio-respirator, lăsând în urma lui multe regrete. Considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile, cel supranumit ”Der Kaiser” (Împăratul) a avut o carieră extraordinară, însă presărată și cu ”întâmplări” personale care aveau să îi schimbe traiectoria sportivă
Franz Beckenbauer a murit la 78 de ani. I se spunea “Der Kaiser” (Împăratul) și a câștigat totul în fotbal
Lumea fotbalului mondial a pierdut o legendă și un adevărat lider al gazonului, luni, odată cu moartea Franz Beckenbauer la vârsta de 78 de ani.
Cunoscut sub porecla “Der Kaiser” (Împăratul), Franz Beckenbauer a fost un geniu al balonului, un apărător elegant, eficient și foarte iubit. De altfel, într-o anchetă realizată de France Footbal la finele anilor 90, fostul căpitan al Naționalei Germaniei a fost desemnat al doilea jucător al secolului în Europa, întrecut doar de Johan Cruyff, iar la nivel mondial, pe locul trei, după Pele și Cruyff. Campion mondial, european, câștigător al Cupei Campionilor, cel mai bun fotbalist neamț din toate timpurile, Beckenbauer este și singurul fundaș din lume care a câștigat două titluri Balonul de Aur.
Citește și: Top 10 cei mai buni fotbaliști germani din istorie
Tatăl lui Franz Beckenbauer nu l-a lăsat să joace fotbalul! Îl disprețuia
Franz Beckenbauer și-a început cariera la SC 1906 München, club a cărui bază de pregătire și sediu erau în apropierea locuinței părinților săi. Avea doar 9 ani, iar în ruinele unui oraș devastat de al Doilea Război Mondial, chinuit de sărăcie și de boli, el își găsea cu greu timp pentru a se juca. În plus, tatăl lui nu era de acord ca micul Franz să bată mingea toată ziua. Nu iubea fotbalul, din contră, îl disprețuia. Din fericire, mama lui nu gândea la fel. Femeia a fost cea care a susținut pasiunea copilului său și l-a dus la echipa modestă din cartierul Giesing.
Beckenbauer a început ca atacant, dar la 14 ani, Franz a trecut pe postul de mijlocaș. Avea să plece însă la Bayern Munchen, deoarece clubul la care juca nu avea banii necesari pentru a mai susține echipele de copii. Voia inițial să ajungă la la cea mai iubită formație din cartier, TSV Munchen 1860, al cărei suporter era, dar nu a fost să fie. Decizia a fost luată chiar de el, după o finală cu TSV Munchen în care s-a luat la ceartă cu unul dintre adversari, iar spre sfârșitul partidei, s-a și bătut cu el. Atât de tare l-a afectat atitudinea nesportivă a formației favorite, încât și-a jurat că o nu să calce niciodată acolo. Așa a ales Bayern, unde avea să scrie istorie în sportul cu balonul rotund, să devină o adevărată vedetă.
Franz Beckenbauer și-a început cariera în fotbal la SC 1906 München
Franz Beckenbauer a lăsat gravidă o tânără și nu a mai fost primit la lotul național
Franz Beckenbauer era un geniu pe teren, însă ca orice tânăr, avea și el probleme în viața privată.
Drept dovadă, la 18 ani, a fost exclus din echipa de tineret a Germaniei de Vest pentru că lăsase o tânâră însărcinată și nu a vrut să se însoare cu ea. Mereu spunea că nu era el tatăl copilului ce urma să vină pe lume. A preferat să meargă pe încăpățânare decât să cedeze, așa că avea să fie interzis la lot. A avut totuși norocul ca antrenorul Dettmar Cramer, cel care tocmai își făcea un nume în fotbalul german și îl îndrăgea atât de mult ca jucător, să îl ajute să revină la Națională.
Franz Beckenbauer, căpitan la Bayern Munchen la 20 de ani, și a luat două titluri Balonul de Aur
La doar 20 de ani, Franz Beckenbauer a fost desemnat căpitanul lui Bayern Munchen, iar echipa, condusă de el din teren, a luat un titlu de campioană în Bundesliga, o Cupă a Cupelor și două Cupe ale Germaniei. În anii ’70, Bayern a devinit o mare putere fotbalistică și a câștigat cea mai importantă competiție europeană inter-cluburi, Cupa Campionilor, în trei sezoane consecutine
Și totuși…consacrarea în fața întregii lumi a lui “Der Kaiser” a venit cu adevărat în 1974, la doi ani de la câștigarea titlului, cu el căpitan de echipă. Atunci, în finala Campionatului Mondial din 1974, disputată pe Olympiastadion, în Munchen, Germania de Vest a învins Olanda lui Johan Cruyff. În acel meci, legendarul fundaș neamț, care prin jocul său inteligent a introdus un nou post în fotbal, acela de libero, a făcut o partidă exceptională și a reușit să aducă primul titlu mondial pentru Germania.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
La nivel individual, Beckenbauer a reușit să se impună și să devină cel mai important jucător din lume, prin cucerirea titlului Balonul de Aur în anii 1972 și 1976 , fiind, așa cum spuneam, singurul fundaș din istoria fotbalului care a reușit această performanță
Beckenbauer a câștigat Cupa Mondială și ca jucător, și ca antrenor
Franz Beckenbauer a avut multe de spus în fotbal și după ce și-a pus ghetele în cui. În 1984, în calitate de antrenor principal al naționalei Germaniei de Vest, a reușit să ducă echipa reprezentativă în finala Campionatului Mondial din ’86 din Mexic, pierdută la limită în fața Argentinei lui Maradona cu scorul de 2-3.
Patru ani mai târziu, și-a luat revanșa. În Italia ’90, Naționala condusă magistral de Beckenbauer a învins-o pe Argentina cu 1-0, iar el a devenit unul dintre cei trei oameni de fotbal care câștigă Cupa Mondială atât ca fotbalist, cât și ca selecționer, alături de Zagallo și Didier Deschamps.
După această performață uluitoare, Franz Beckenbauer s-a retras de la naționala Germaniei și s-a întors la Bayern Munchen, club la care până la sfârșitul vieții a fost președinte de onoare.