kanald.ro
Diverse
Postul Paștelui 2023. Semnificație, tradiții și obiceiuri care se respectă în perioada postului
Semnificație, tradiții și obiceiuri vechi, care se țin în Postul Paștelui.
Postul Paștelui 2023. Semnificație, tradiții și obiceiuri vechi, care se țin în Postul Mare. Vezi și rugăciunea care se citește în post.
Postul Paștelui sau Postul Mare, cum mai este numit de credincioșii ortodocși, va începe pe 27 februarie 2023 și se va încheia pe 15 aprilie 2023.
Postul Paștelui 2023. Semnificație, tradiții și obiceiuri vechi
- În Postul Paștelui credincioșii renunță la carne, ouă, pește, brânză, lapte, dar, totodată, trebuie să se roage mai mult și să devină mai spirituali. Totodată, pe lângă faptul că nu trebuie să consumi carne atunci când ții post, trebuie să ai grijă să nu te cerți cu nimeni în zilele de post, fiindcă altfel ai postit în zadar.
- Totodată, în zilele în care ții post, trebuie să faci și fapte bune. Trebuie să dai de pomană celor săraci, iar dacă nu ai posibilități, împarte măcar o bucată de pâine.
- În Postul Paştelui, creștinii au voie să consume pește doar la două mari sărbători, de Praznicul Bunei Vestiri, pe data de 25 martie și de Florii, în duminica dinaintea Paștelui.
- Femeile gravide, lăuzele, copiii și bolnavii pot fi scutiți de la postul alimentar, însă trebuie să facă rugăciuni şi fapte bune.
- În Postul Paștelui nu se fac nunți, botezuri și nu se țin petreceri, practic zilele de naștere nu se serbează, iar distracțiile sunt interzise.
- Este necesar pentru sufletul creștinului ca acesta să meargă să se spovedească în post. Spovedania presupune mărturisirea păcatelor și căință. Se face, de obicei, în ultima săptămână de dinainte de Înviere. De fapt, aceasta este esența postului.
- Tot în ultima săptămână a postului Paștelui, în fiecare biserică creștin-ortodoxă, se oficiază „Deniile”, unele dintre cele mai frumoase și înălțătoare slujbe religioase, care au loc seara, relatează traditii-superstitii.ro.
Citește și: Câte săptămâni durează Postul Paștelui 2023. Vezi care sunt zilele cu dezlegare la pește din post
Ce NU ai voie să faci în Postul Mare al Paștelui
- În Postul Paștelui nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.
- În Postul Paștelui, biserica spune că nu se cântă și nu se dansează.
- În Postul Mare nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea.
- În Postul Paștelui nu se bea alcool și nu se fumează.
- Nu se mănâncă pește în Postul Paștelui dacă nu este zi de dezlegare.
- În Săptămâna Patimilor se ține un post mai aspru, urmând ca în Vinerea Mare să nu se mănânce deloc.
- În Postul Paștelui, creștinii trebuie să se roage mai mult.
- În Postul Paștelui este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.
Rugăciune care se citește în fiecare post
Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
Sursa: doxologia.ro