WowNews logo WOWnews
Stories

Vedete

„Porcule” Monica Odagiu a răbufnit la adresa lui Radu Ștefan Bănică, după ce acesta a făcut un gest total neașteptat. Actrița a filmat tot ce s-a întâmplat în cabina tânărului

Monica Odagiu și Radu Ștefan Bănică au o relație atât de apropiată încât își permit chiar și cele mai îndrăznețe glume.

Monica Odagiu și Radu Ștefan, fiul lui Ștefan Bănică Jr, joacă într-un spectacol împreună și, pe lângă faptul că sunt colegi de breaslă, sunt și buni prieteni, astfel că nu ezită să facă fel și fel de glumițe unul cu altul. Dacă pentru public atitudinea actriței față de tânăr poate fi considerată deplasată, se pare că cei doi sunt foarte obișnuiși cu astfel de replici unul la adresa celuilalt. Iată cum s-a desfășurat întreaga scenă!

Monica Odagiu, gest scandalos la adresa lui fiului lui Ștefan Bănică Jr.

Mai exact, în urmă cu o zi, Monica Odagiu a intrat în cabina lui Radu Ștefan, iar acesta i-a dat, în glumă, o sumă de bani ca să nu-l mai deranjeze. Tachinările nu au încetat, pentru că blondina și-a intrat imediat în rol și a continuat momentul actoricesc chiar dacă nu se aflau pe scenă, arătându-se foarte deranjată de gestul de a o „mitui” pentru a-i oferi în schimb „liniștea”.

Citeste si: A sosit răspunsul mult așteptat! Mama Andreei Cuciuc, Diana, a răspuns în detaliu la preavizul pe care l-a primit de la jurist, în numele lui Nicolae și al lui Cristian Botgros: "Vă informez despre po

Citește și: Sora Monicăi Odagiu, rugată să intervină! Ce a apărut pe contul actriței la o săptămână de la accidentul în care a fost implicată, în care un bărbat și-a pierdut viața: „Mi se

Monica Odagiu i s-a adresat chiar și cu apelativul „porc” fiului lui Ștefan Bănică Jr., după ce acesta ar fi încercat, tot în glumă, să le dea aceiași bani unor alte tinere, care i-au bătut la ușa cabinei în acel moment. Întregul moment a fost filmat de actriță, iar mai apoi postat pe contul ei de pe rețelele de socializare. 

Monica Odagiu: „Am venit în cabina lui Radu Ștefan Bănică, la prietenul meu. Radu, vino și tu aici! Ce faci?”
Radu Ștefan: „Uite, vreau să-ți dau ăștia (n. red bani) să nu mă mai deranjezi, ai și de taxi și de mâncare.”
Monica Odagiu: „Ce sunt ăștia? Sunt dolari?”
Radu Ștefan: „Da, sunt aproape două spectacole pentru tine!”
Monica Odagiu: „Dar tu crezi că cu ăștia mă cumperi așa de ușor? Vai, ce urât!”
Radu Ștefan: „Cred că a fost prea ușor să te cumpăr!”
Monica Odagiu: „Eu nu mai vorbesc cu prietenul meu Radu Ștefan. Lasă-mă în pace, pleacă cu banii ăia. Dă bani la toată lumea! Porcule!”

Citește și: „De ce mi i-ai luat Doamne, cu ce ți-am greșit” Strigătele de durere ale Alinei, după ce și-a pierdut familia în apele Mureșului! Cu ultimele puteri a încercat să își sal