kanald.ro
Vedete
Pepe, imagine adorabilă cu fiul său, când au ciocnit primul ou împreună! Pepe Junior a fost împărtășit pentru prima dată, de Paște
Pepe și-a emoționat toți fanii cu imaginea postată în mediul online, alături de fiul său.
Pepe și-a petrecut sărbătorile pascale în familie, alături de cei trei copii ai săi. Artistul a avut ocazia să meargă alături de fiul său pentru prima dată la biserică, acolo unde s-a împărtășit. Imediat după vizita la biserică, artistul le-a transmis admiratorilor lui un mesaj special, iar ulterior le-a arătat cum se fac pregătirile în familia lui pentru masa de Paște.
Cu Pepe Junior în brațe, artistul le-a făcut o urare admiratorilor lui din mediul online, mărturisindu-le acestora că fiul său a fost pentru prima dată la biserică pentru a se împărtăși.
„Pepe vrea să vă ureze Paște fericit. A fost la biserică pentru prima dată în viața sa, și s-a împărtășit, a băut vin. Ți-a plăcut, tati, vinul? I-a plăcut și vă dorim Paște fericit!”, a spus Pepe în mediul online.
La câteva ore distanță, Pepe a postat în mediul online o imagine adorabilă cu fiul său, în care se pregăteau să ciocnească ouă de Paște.
Cum s-a pregătit Pepe de sărbători?
Cu o zi înainte de paște, Pepe le-a arătat admiratorilor lui cum fiecare membru al familiei are câte o responsabilitate clară. Cele două fetițe, din căsnicia anterioară a artistului, au dat o mână de ajutor în casă, Yasmine Ody pregătea aluatul pentru cozonac, iar artistul le-a arătat friptura din cuptor, pe care chiar el o pregătise.
Foarte fericit pentru că are toți copiii aproape, artistul le-a dat de înțeles admiratorilor lui că va petrece Paștele inclusiv alături de cele două fiice ale sale, care au avut grijă să contribuie fiecare, în felul lor, la pregătirea pentru venirea sărbătorilor pascale.
Pepe: „Care este recordul tău? Care este creația ta?”
Rosa, fiica cea mică a lui Pepe: „Recordul meu este această mini-carte care are 10 mm și, uitați, chiar are pagini.”
Pepe: „Să știi că da. Tu ai creat asta, nu?”
Rosa: „Singură, fără niciun ajutor.”
Pepe: „Acest cozonac este creat de ea (de Yasmine Ode) singură și această friptură este creată de mine. Stați să vă arăt că nu stau degeaba. Așa arată și e cam gata.”