kanald.ro
Ozana Barabancea
Ozana Barabancea
Vedete
Care este relația dintre Ozana Barabancea și iubita fiului ei?
Ozana Barabancea se poate numi o femeie împlinită pe toate planurile. Vedeta se bucură de o carieră de succes, dar și de o familie minunată cu doi copii, pe Andrew și Gloria, care îi fac viața mai fericită. De ceva timp, Ozana Barabancea a primit cu brațele deschise un nou membru în familia sa, mai exact pe iubita fiului ei, pe care vedeta o adoră. Cu toate acestea, jurata a băgat-o în sperieți pe tânără încă de la primele întâlniri.
Ozana Barabancea se mândrește cu cei doi copii ai săi, care îi aduc doar bucurii. Fiul vedetei are o iubită de 4 ani de zile și mărturisește că nu a fost niciodată un cuceritor, fiind loial persoanelor pe care le are alături. Artista are doar cuvinte de laudă la adresa lui Andrew, mărturisind că este un tânăr liniștit care se concentrează pe priorități și tinde să își atingă scopurile propuse.
“Are iubită de 4 ani de zile. Să știi că este un tip care știe să spună nu. Este un tip care nu aleargă după cai verzi pe pereți. Este student în anul 4, trebuie să își dea licența. Când o să fie pe barba lui, atunci poate, dar nu cred, nu are asta în educația lui, niciodată nu a fost un vânător. A fost un tip în banca lui”, a mărturisit Ozana Barabancea pentru ego.ro.
Nici despre iubita lui Andrew nu are ce să reproșeze și recunoaște că este o fată de casă, cuminte, frumoasă și deșteaptă. Vedeta se consideră norocoasă să aibă o așa noră și spune că o iubește din tot sufletul.
“Sunt foarte bună, am cea mai minunată noră. Sper să fie noră, Doamne Ajută! Suntem în post și rugăciunile sunt auzite! O iubesc enorm. Sunt de 4, 5 ani împreună. E o fată cuminte, frumoasă, deșteaptă, de casă! Sunt norocoasă.
Ozana Barabancea a recunoscut că iubita fiului ei a fost înfricoșată la început de vedetă, însă Andrew a asigurat-o că mama sa este diferită față de cum se prezintă la televizor. De asemenea, tânăra a stat în casa iubitului ei pe timpul pandemiei, momente pe care vedeta nu le poate uita, întrucât s-au simțit bine și au avut parte de clipe frumoase împreună.
“I-a fost frică de mine, săraca, credea că sunt Bau Bau! I-a spus: “Mama e un om normal, nu e aia de la televizor!” Și la televizor, habar n-am dacă par așa rea. Ne-am înțeles bine din prima clipă. Am stat și în pandemie împreună. Am stat toți 4. Totul a fost OK. Sunt norocoasă. Gătește și ea, gătim toți sau pe rând. Slavă Domnului că e bine! Nu trebuie să facă nimic față de mine. În primul rând, are grijă și este atentă cu Andrew, asta este important. Eu sunt o cantitate neglijabilă, nu cred că despre mine este vorba. Este vorba despre ei, să se înțeleagă bine, să se completeze unul pe celălalt. Eu nu contez în ecuația aceasta. Îmi văd de lungul nasului”, a spus Ozana Barabancea.
Andrew Barabancea