kanald.ro
Social
Omul cu mască de fier. Misterul identității a fost elucidat după 350 de ani
Cine a fost omul cu mască de fier. Personajul a devenit celebru datorită lui Alexandre Dumas.
Misterul identităţii omului cu masca de fier a rămas neștiut chiar şi pentru celebrul filosof francez Voltaire şi pentru scriitorul Alexandre Dumas. Istoricii au infirmat teoria lansată de Voltaire şi Dumas, conform căreia în spatele măştii s-ar fi ascuns fratele geamăn al Regelui Soare Ludovic al XIV-lea. A fost cel mai controversat personaj al secolului VII. Care este, de fapt, adevărul.
Legenda omului cu mască de fier
Bărbatul a fost un deținut al temutei închisori pariziene, Bastilia, dar și al altor închisori franceze. A fost arestat în 1669 și a stat 34 de ani, până când a murit, în 1703. Nimeni n-a știut vreodată cine este persoana, întrucât pe toată perioada a purtat o mască. Povestea lui a fost popularizată și în filmul din 1998 „The Man in the Iron Mask”, cu Leonardo DiCaprio în rolurile principale.
„Ei (Voltaire și Dumas) au ajuns la concluzia că numele omului mascat era Eustache Dauger și că acesta purta masca doar ocazional, iar atunci când purta o masca aceasta era făcută din catifea și nu din fier. De asemenea, suntem aproape siguri că acest personaj era un valet”, susținea Paul Sonnino , profesor și istoric.
Omul cu masca de fier a murit la 19 noiembrie 1703 și a fost îngropat în următoarea zi sub numele de Marchioly. Fie că a fost vinovat de o crimă, fie că a fost forțat să poarte masca, există posibilitatea ca prizonierul să fi fost un cetățean obișnuit, numit Eustache Dauger, care l-a înfuriat pe rege, dar nu îndeajuns încât să-l execute.
Citeste si: Imagini de colecție cu Delia Matache. Cum arăta artista în copilărie și adolescență: ”Copil fericit”
Misterul identității omului cu masca de fier a fost elucidat
În cartea „The Search for the Man in the Iron Mask: A Historical Detective Story”, scrisă de Paul Sonnino, autorul arată cititorilor o serie de documente istorice, corespondențe și informații istorice despre deținut. Sonnino a fost de părere că misterul a rămas timp de 350 de ani păstrat, deoarece povestea acestui personaj a devenit rapid o legendă, iar unii istorici nu au vrut să o distrugă și au căutat să păstreze dimensiunea sa „antiseptică, moralizatoare și sensibilă”.
Cea mai populară dintre toate legendele privind acest prizonier ține de originea sa. S-a spus că Omul cu masca de fier era fiul Anei de Austria și al cardinalului Mazarin, prin urmare, fratele vitreg ilegitim al regelui Ludovic al XIV-lea, idee transformată de Alexandre Dumas – tatăl în romanul de succes „Vicontele de Bragelonne”. Teoria conform căreia Omul cu masca de fier este Eustache Dauger este cea mai acceptată dintre toate. Este însă incert dacă acesta era numele său real sau era un pseudonim.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Acest biet suflet nu și-ar fi putut imagina vreodată că viața sa de captiv va deveni într-o zi o intrigă epică și că amintirea sa, deși anonimă, va dăinui până în zilele noastre.
surse: historia.ro