kanald.ro
Vedete
Oana Roman și Marius Elisei și-au sărbătorit fiica împreună! Imaginile emoționante cu Isabela au ajuns pe internet: „Să ne trăiești cu numele”
La câteva luni după ce și-au anunțat despărțirea, Oana Roman și fostul ei soț s-au distrat împreună, alături de fiica lor.
Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit definitiv în urmă cu câteva luni, însă au continuat să vorbească și să se întâlnească, pentru a o putea crește împreună, într-un mediu armonios, pe fiica lor, Isabela Maria. Fetița, în vârstă de 9 ani, își sărbătorește astăzi ziua de nume, iar părinții ei i-au organizat o surpriză emoționantă.
Pe rețelele de socializare, Oana Roman a postat un filmuleț în care a imortalizat momentul suprinzător pe care l-a trăit Isabela, aseară. Vedeta s-a reîntâlnit cu fostul ei soț, de dragul fiicei lor, pentru a o sărbători cum se cuvinte. În timp ce se aflau la petrecerea unor prieteni, micuța Isabela Maria a fost surprinsă atunci când toată lumea a început să îi cânte „La mulți ani”, oferindu-i și un tort. Tatăl ei, Marius Elisei, a mers lângă ea și a luat-o în brațe, în timp ce Oana Roman îi filma, bucuroasă. Vedeta a făcut publice imaginile emoționante, ce arătau fericirea pe care a trăit-o Isabela, în această zi specială.
„Să ne trăiești cu numele Maria Isabela”, a scris Oana Roman pe InstaStory, alături de filmulețul înduioșător.
Oana Roman și Marius Elisei și-au sărbătorit fiica împreună
Ce spunea Oana Roman despre o posibilă împăcare cu Marius Elisei
În urmă cu ceva timp, vedeta povestea despre faptul că ea și Marius Elisei au păstrat legătura după despărțire. Oana Roman mărturisea că vorbește destul de des cu fostul ei soț, iar acesta mai vine în vizită acasă la ea, însă doar pentru a petrece timp cu fiica lor, Isabela. Cât despre o posibilă împăcare, vedeta spunea atunci că lasă lucrurile la voia Divinității.
„Cu Marius e ok, vine acasă la Isa, ne vedem, e ok, Slavă Domnului. Asta nu știu (n.r. dacă se vor împăca) vom vedea, eu habar n-am, întotdeauna las lucrurile așa cum vrea Dumnezeu”, spunea Oana Roman, pentru Spynews.ro, în urmă cu ceva timp.