
kanald.ro
Vedete
Vedeta Oana Roman le-a transmis un mesaj influencerilor români pe pagina sa de Instagram. Declarațiile sale au atras atenția urmăritorilor săi.
Oana Roman, în vârstă de 45 de ani s-a săturat de critici și face atacuri la adresa foștilor ei colaboratori. Aceasta a răbufnit pe pagina sa de Instagram și a spus tot ce simte despre reproșurile pe care le primește.
„Eu sunt Oana Roman, o ciudățenie pentru ei. Una care nu face parte din lumea lor, a influencerilor curați și minunați, eu sunt aia grasă, penibilă și prost îmbrăcată, de care se face mișto de 30 de ani și noi ne amuzăm în tăcere, dar altfel luptăm vajnic și ipocrit împotriva bullyingului. Unii au și uitat că ne-am întâlnit, că am lucrat vreodată împreună, se feresc să spună asta, ca și cum e penibil și rușinos să spună că au lucrat cu Oana Roman. Ei sunt altă ligă, da. Numai că eu sunt în liga în care voi ați vrut să ajungeți și nu veți reuși niciodată”, declară Oana pe pagina sa de Instagram.
„Luați de la mine exemplu dacă vreți asumare și capul sus, și susținere, ca să rămâi în picioare demn 30 de ani, în care ai fost călcat în picioare de absolut toată lumea. Doar eu, aia care nu e ca voi, a avut curaj să spună lucruri. Dintotdeauna. De când eu eram deja cineva… și voi nu prea. O să vă supărați, o să mă urâți și mai tare, o să mă boicotați și mai mult. Dar măcar zic ce simt. Așa că mai ușor cu ipocrizia asta minunată. A fi influencer nu înseamnă doar să vinzi haine și să spui ce viață faină ai tu”, a declarat Oana pe Instastory.
La sfârșitul story-urilor postat de vedetă, aceasta nu a ezitat și a vorbit despre statutul de influencer, atât de bune cât și de rele.
„Să fii influencer adevărat înseamnă să-ți asumi și când e bine, și când nu e. Când ești influencer șmecher îți asumi hate-ul. Eu mi-l asum de 30 de ani, când o să aveți voi 30 de ani de hate, mai discutăm. Mă deranjează ipocrizia asta crasă!”, a adăugat vedeta.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Vedeta a anunțat de curând că va suferi o operație de abdominoplastie în luna noiembrie.
Citeste si: Horoscopul zilei, 19 octombrie 2021. Un nativ primește sfaturi valoroase
„Eu în zona abdomenului am o plasă și o operație cu o tăietură foarte mare și urâtă. Nu am voie să fac nici proceduri în acea zonă, pentru că acolo organele trebuie să stea liniștite. Eu sunt tăiată de deasupra buricului până jos, de sus în jos. Tăietura va dispărea în urma operației pe care o voi suferi, pentru că bucata respectivă de piele se taie. Și buricul e tăiat. Trebuie făcută o operație estetică un pic. O voi face la privat. În luna noiembrie sunt programată la operație. Am făcut toate analizele și un CT. Sunt pregătită!”, a anunțat Oana Roman, într-o emisiune TV.