WowNews logo WOWnews
Stories
Oana și Mioara Roman

Oana și Mioara Roman

Vedete

Oana Roman, dărâmată de dorul mamei sale! Confesiunea pe care a făcut-o vedeta, la patru luni de la decesul Mioarei Roman: „Îmi lipsește enorm. E tare greu”

Oana Roman a transmis un mesaj copleșitor pe rețelele de socializare, la patru luni de când mama ei, Mioara Roman, s-a stins.

Peste câteva zile se împlinesc patru luni de când Mioara Roman și-a dat ultima suflare, lăsând în urma sa două fiice, dar și două nepoate care își plâng, de atunci, suferința. În urmă cu puțin timp, fiica mai mică a fostei jurnaliste, Oana Roman, a mărturisit pe internet cât de mare este, chiar și acum, dorul de mama ei.

Oana Roman a scris un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare, acolo unde le-a povestit urmăritorilor ei că îi lipsesc enorm conversațiile pe care le purta cu mama sa.

La patru luni de la decesul Mioarei Roman, fiica sa mai mică încă nu a putut trece peste pierderea suferită și a mărturisit că femeia care i-a dat viață era singura căreia îi putea vorbi despre orice lucru din viața ei, dar și cea care îi oferea cele mai bune sfaturi.

Citeste si: Răsturnare de situație în cazul fetiței de 2 ani, care a murit după anestezie în clinica stomatologică! Ce s-a aflat ABIA ACUM despre medicul anestezist- kanald.ro

„Îmi e dor de mă doare fizic de discuțiile cu mama. Discuțiile cu ea mi-au ghidat întreaga viață și întreaga gândire. Nu mai am cu cine vorbi așa cum vorbeam cu ea. Nu mai am de la cine învăța ce învățăm de la ea. Ce binecuvântare a fost mama. De fiecare dată când trebuia să iau o decizie sau să dezbat un subiect sau să cer o părere... mă gândesc la ea. Și ea nu are cum să îmi mai răspundă.

Nu cunosc un om mai erudit și mai plin de informații cum era ea. Îmi lipsește enorm. Îmi lipsește să-mi spună noapte bună, să o mângâi, să o aud, să o simt. E tare greu, foarte greu”, a scris Oana Roman, pe Instagram.

Citește și: Oana Roman s-a ocupat singură de parastasul mamei sale! Au trecut aproape 3 luni de când Mioara Roman s-a stins din viață

Oana și Mioara Roman

Oana Roman și mama ei, Mioara

[Sursa foto: Facebook]

Oana Roman și-a visat mama, la ceva timp după ce a condus-o pe ultimul drum

Oana Roman și-a luat rămas-bun de la mama ei la sfârșitul lunii februarie, iar după aproape două luni, a povestit că a visat-o pe Mioara. Oana mărturisea că mama ei i-a apărut în vis extrem de liniștită, dar și cochetă, așa cum a fost până în ultima clipă a vieții sale. De asemenea, în visul vedetei a apărut și bunica ei, pe care nu o visase niciodată de când femeia a trecut în neființă.

Citeste si: Raportul medico-legal în ceea ce o privește pe Andreea Cuciuc, a fost dezvăluit! Se confirmă sau se infirmă declarațiile părinților săi cu privire la cauza decesului?- kfetele.ro

Citeste si: O îndrăgită cântăreață a facut DECLARAȚII SFÂȘIETOARE despre Andreea Cuciuc: „Se simțea vinovată dacă...” Ce promisiune i-a făcut artista fiicei lui Igor Cuciuc?- radioimpuls.ro

„Am uitat să vă spun. Am visat-o pe mama, e bine, e tare bine mama, era cu bunica, cu mama ei.

Pe bunica nu am visat-o niciodată de când a murit și am visat-o azi-noapte, împreună cu mama. Erau frumoase, erau elegante, erau coafate și erau împreună, așa că, mama probabil și-a încheiat călătoria și a ajuns la destinație, acolo unde s-a întâlnit cu bunica, cu mama ei. Și a visat-o pe mama și o prietenă de-a ei, tot azi-noapte, deci, cu siguranță, ea a ajuns unde trebuia și începe să ne dea de veste”, povestea Oana Roman, în mediul online.

Citește și: Oana Roman, mesaj de-a dreptul neașteptat înainte de Paște! Vedeta le-a transmis fanilor din mediul online tot ce are pe suflet: „Vreau sprijin”