kanald.ro
Vedete
”Nu mai purtăm verighetă” Andreea Tonciu și-a pus pe deget un alt inel, plin de diamante! De la cine l-a primit și ce spune despre relația cu soțul ei | EXCLUSIV
Andreea Tonciu a dezvăluit de ce nu mai poartă verigheta. De la cine a primit inelul cu care a înlocuit-o?
Andreea Tonciu a vorbit, în premieră, despre relația pe care nașa ei, Anamaria Prodan, o are cu noul iubit, Flavius Nedelea. Prezentă în emisiunea ”Online Story by Cornelia Ionescu”, Tonciu a povestit cum i-a făcut cunoștință Anamaria Prodan cu afaceristul care o face în acest moment cu adevărat fericită, a dat detalii de la întâlnirile private avute în familie, însă a recunoscut și că a rămas în relații bune cu nașul său. Andreea Tociu a vorbit și despre viața ei cu soțul, Daniel, de ce nu mai poartă verigheta și cine i-a dăruit un inel cu diamant pe care îl poartă cu mândrie pe deget.
De ce au renunțat Andreea Tonciu și soțul ei la verighete?
Andreea Tonciu și soțul ei nu mai poartă verighete de ceva timp. Bruneta a recunoscut cum stau lucrurile, de fapt, în căsnicia ei. Ba mai mult, aceasta poartă un alt inel pe deget, unul plin de diamante, dăruit de o persoană specială. Am aflat întreaga poveste a noului inel.
„Nu este un inel de la soțul meu. Inelul acesta este cumpărat de mama mea, pentru că ea călătorește foarte mult și se duce pe vase de croazieră. Pe fiecare vas de croazieră există magazin cu bijuterii și mamei mele îi plac foarte mult diamantele și mi-a luat acest inel cu diamante, care arată spectaculos și îmi place foarte mult. Tot timpul îl port. Nu observi că nu am verigheta și inelul de logodnă? Nu m-am despărțit de Daniel, Doamne ferește. Știi ce s-a întâmplat cu verigheta? Mi-a rămas mică, pentru că m-am îngrășat și nu am dus-o la magazin să mi-o fac mai mare. Crede-mă că nici modelul nu îmi mai place și nici inelul de logodnă nu îmi mai place. Verigheta am purtat-o câteva luni, până am rămas gravidă. Nici soțului meu nu îmi mai vine verigheta. Zici că suntem necăsătoriți. Iubirea nu stă într-o verighetă sau un act. Poți să trăiești cu un om mult și bine și să n-ai actul de căsătorie. Adică, pentru mine actul ăla de căsătorie nu mi se pare o mare chestie, doar că cheltui niște bani la nuntă. Dacă nu îți convine ceva poți să divorțezi în secunda 1 și ce ai realizat? Că ai stat și atât. Actul ăla pentru mine nu reprezintă nimic. Este acolo în casă pus.”, a declarat Andreea Tonciu.
Andreea Tonciu, impresii despre participarea la show-ul „Bravo, ai stil! Celebrities”
Andreea Tonciu a participat în sezonul de celebrități al show-ului de modă difuzat acum pe Kanal D2. A câștigat și mai mult simpatia publicului în acest context, aceasta declarând că ea nu se consideră vedetă, ci a rămas modestă și sociabilă cu toată lumea.
„Este un reality show care pe mine mă reprezintă. Îmi place să arăt bine, îmi place să îmi expun hainele, îmi place să mă cunoască lumea de acasă exact cum sunt eu. De fiecare dată când am apărut la televizor, nu am vrut să dau de înțeles că sunt altă persoană. Mă opresc pe stradă și oamenii îmi spun că sunt o fată super ok, că nu am fițe. Și le zic că de asta mă plac ei pe mine, că eu nu sufăr de vedetism. Eu m-am menținut pe linia aceasta de persoană cunoscută, că vedetă nu sunt, datorită publicului și a persoanei mele, cum sunt eu. Uite că mă mențin în continuare.”, a mărturisit Andreea Tonciu, la Online Story.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!