kanald.ro
Vedete
"Nu m-a sunat deloc" Irinel Columbeanu neagă ajutorul oferit de Mr. Pink. Fostul soț al Monicăi Gabor demontează toate zvonurile, după ce s-a spus că milionarul s-ar fi oferit să-l mute la un azil din America
Irinel Columbeanu nu a primit ajutor din partea lui Mr. Pink. În ciuda zvonurile apărute în spațiul monden, actualul soț al Monicăi Gabor nu l-a contactat deloc.
Irinel Columbeanu locuiește de câteva săptămâni într-un azil de bătrâni, însă directorul centrului a specificat că nu îl poate ține acolo gratuit pentru foarte mult timp. Din nefericire, pensia lui nu acoperă în totalitate costurile, astfel încât este nevoit să găsească o soluție pentru viitor.
În urmă cu doar câteva zile, au apărut mai multe zvonuri, potrivit cărora Mr. Pink, actualul soț al Monicăi Gabor, ar fi fost de acord să îi ofere ajutor fostului afacerist. Mai precis, i-ar fi propus acestuia să se mute într-un azil din America, iar costurile să fie suportate integral de el. Acum, Irinel Columbeanu a demontat toate aceste speculații, mărturisind că nu a primit ajutor de la Mr. Pink.
Mr. Pink nu i-a oferit ajutor lui Irinel Columbeanu
Irinel Columbeanu a vorbit pentru prima dată despre zvonurile apărute în spațiul monden. Fostul milionar a mărturisit că nu a primit până acum nicio ofertă din partea lui Mr. Pink. Cu toate acestea, spune că nu ar fi acceptat să primească ajutor din partea actualului soț al Monicăi Gabor, mai ales că medicii i-au interzis să călătorească cu avionul pe distanțe atât de lungi, cum este drumul până în Los Angeles, acolo unde locuiesc cei trei în prezent.
„Adevărul este că nu, nu m-a sunat deloc Mr. Pink, deși are telefonul meu. Dacă aș fi acceptat această invitație care de fapt nu există… Tot nu aș fi putut să accept, deoarece doctorii mi-au spus că nu mai e bine să călătoresc cu avionul. Ori dacă m-ar fi invitat, m-ar fi invitat undeva lângă Irina, adică la Los Angeles, până acolo eu un zbor foarte lung și nu aș vrea să mi se întâmple ceva în timpul zborului, nu s-ar putea face niciun fel de intervenție. Am mai auzit niște zvonuri, dar toate la timpul lor.”, a mărturisit Irinel Columbeanu pentru un post de televiziune.
" Irinel Columbeanu neagă ajutorul oferit de Mr. Pink
Irinel Columbeanu păstrează legătura cu fiica sa
Chiar dacă locuiesc foarte departe unul de celălat, Irinel Columbeanu și fiica sa vorbesc săptămânal la telefon. În ciuda faptului că există o diferență mare de fus orar, nici mai mult, nici mai puțin de 10 ore, fostul afacerist încearcă să țină cont de toate aceste aspecte și să fie pregătit pentru momentul în care sună Irina.
Mai mult decât atât, Irinel Columbeanu a fost de-a dreptul impresionat de gestul făcut de fiica sa. Mai precis, tânăra i-a trimis acestuia o sumă de bani din economiile sale, pentru care este extrem de recunoscător.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„-Cât de des vorbiți cu Irina?
Săptămânal. E o diferență de 10 ore de care eu, în general, țin cont. Stau pregătit, dacă mă sună să pot să răspund. De obicei mă sună cu videocall, să vadă cum mai sunt, acum poate să mă vadă pe micul ecran.
Cred că i-a delegat Irinei multe (n. red Monica Gabor), inclusiv să țină legătura cu mine și să mă ajute, în măsura posibilităților. Irina mi-a trimis 200 de dolari din economiile ei. Eu am fost foarte impresionat și de altfel aveți dreptate, suma nu contează. I-am mulțumit, îi mulțumesc și pe această cale dacă mă aude. Foarte frumos din partea ei.”, a mai spus acesta pentru sursa menționată anterior.
" Irinel Columbeanu neagă ajutorul oferit de Mr. Pink