kanald.ro
Vedete
„Nu i-am dat importanță” Ioana Tufaru, sănătate pe muchie de cuțit! Fiica Andei Călugăreanu a primit restricții din partea medicilor, după ce au operat-o de urgență
Ioana Tufaru a fost operată de urgență, în urmă cu două săptămâni.
Ioana Tufaru nu are deloc o viață ușoară. De-a lungul timpului, fiica Andei Călugăreanu a povestit că ea și familia ei se confruntă cu probleme financiare, iar, în urmă cu puțin timp, a mărturisit că a trecut, din nou, printr-o situație extrem de grea. Fiica Andei Călugăreanu se simțea rău, însă nu a vrut să meargă la un control, până de curând. Ioana Tufaru a mers în cabinetul medicului, care a decis să o opereze de urgență de hernie ombilică. Totul a decurs normal, iar Ioana este acum în perioada de recuperare, dar are o mare tristețe. La 31 de ani de când mama ei a încetat din viață, Ioana Tufaru s-a declarat extrem de afectată pentru că nu a putut merge la mormântul mamei sale, din cauza problemelor de sănătate.
„Mergeam în fiecare an. Anul acesta din păcate nu am ajuns din cauza unor probleme de sănătate, o operație de hernie ombilică pe care am suferit-o în urmă cu două săptămâni și încă sunt în recuperare. S-au împlinit 31 de ani de la decesul mamei! Mi-e dor de ea în fiecare zi! Voi face tot posibilul să ajung și la cimitir poate săptămână viitoare. (…) Este vorba de o operatie de hernie ombilicală (acea umflătură care se face lângă buric). O aveam demult, nu i-am dat importanță până a început să crească și devenise operabilă! M-am operat pe 24 iulie la spitalul Floreasca. A fost tot de urgență”, a declarat Ioana Tufaru pentru Ciao.ro.
Ioana Tufaru alături de soțul ei, Ionuț și fiul lor, Luca
Ce restricții i-au impus medicii după operație
La două săptămâni după ce a fost operată de urgență, Ioana Tufaru declară că se simte foarte bine. Totuși, în perioada următoare, fiica Andei Călugăreanu trebuie să ia în continuare un tratament și, de asemenea, să respecte câteva reguli. Medicii i-au interzis total să facă efort sau să care greutăți, dacă vrea să își revină cât mai repede.
„După operație (orice fel de operație) se face un tratament cu injecții de anticoagulare și doamna doctor a vrut să fac și 10 zile de antibiotic să fim sigure că nu se infectează sau ceva. (…) Mă simt foarte bine medical, doar că sunt în perioada de recuperare, nu am voie să fac efort și mai ales să car (ridic) greutăți. Cam 2-3 luni până se vindecă complet și trece pericolul!”, a mai povestit Ioana Tufaru.
Ioana Tufaru, sacrificii pentru un sejur la mare
Deși posibilitățile financiare ale familiei sale sunt extrem de modeste, Ioana Tufaru face tot posibilul pentru a-și duce fiul pe litoral, în fiecare an. Fiica Andei Călugăreanu a păstrat tradiția și în vara aceasta, iar înainte de a trece prin operația de hernie, ea și soțul ei, Ionuț, au mers pe plajă cu fiul lor, Luca. Pentru a putea petrece câteva zile pe litoral, Ioana Tufaru și familia ei făcut câteva sacrificii, despre care vedeta a vorbit fără reținere.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Da, am plecat la mare, am stat 3 nopți și ne-am cazat în Eforie Nord la un loc de vis, unde ne a plăcut foarte mult și unde vom reveni mereu cu drag! Am plecat cu trenul.(…) Am cheltuit cu totul cam 800 de lei cu tot cu mâncare. Pentru că noi cumpărăm din supermarket și ne gospodărim acolo că este bucătărie! Luăm sticle de suc și deșertăm în sticle mai mici și le punem în lada frigorifică și mergem pe plajă”, a declarat Ioana Tufaru pentru sursa menționată anterior.