WowNews logo WOWnews
Stories
Polițist în trafic
Ilustrație cu un polițist în trafic 

Stiri

Noul Cod Rutier 2024. Ce schimbări îi vizează pe șoferi în acest an

Noul Cod Rutier 2024. Schimbări pentru șoferi în acest an.

Începutul anului 2024 vine cu reguli noi în ceea ce îi privește pe șoferi. Codul Rutier a suferit modificări semnificative anul acesta ce îi vizează atât pe șoferi, cât și pe pietoni și persoanele care se deplasează cu trotineta.

Cresc amenzile în 2024

În 2024, noutatea anului în ceea ce privește modificările referitoare la circulația pe drumurile publice constă în majorarea tuturor amenzilor. Aceste reglementări se aplică atât șoferilor, persoanelor care se deplasează cu trotineta, cât și pietonilor. Creșterea punctului de amendă este corelată cu majorarea salariului minim pe economie.

Citeste si: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.” - kfetele

În cazul în care salariul minim va ajunge la 3.700 de lei, conform promisiunilor Coaliției, amenzile vor cunoaște o creștere semnificativă. O veste pozitivă este prelungirea termenului în care se poate achita amenda la jumătate din cuantum, de la 48 de ore la 15 zile. Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea unui punct de amendă va fi de 165 de lei (5% din 3.300 de lei, salariul minim actual).

În acest an, valorile amenzilor, în funcție de clasele de sancțiuni, vor fi după cum urmează:

  • Clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda (între 300 și 495 de lei);
  • Clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda (între 660 și 825 de lei);
  • Clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda (între 990 și 1.320 de lei);
  • Clasa a IV-a – de la 9 la 20 de puncte-amenda (între 1.485 și 3.300 de lei);
  • Clasa a V-a – de la 21 la 100 de puncte-amenda (între 3.465 și 16.500 de lei).

Cu toate acestea, dacă valoarea salariului minim pe economie ajunge la 3.700 de lei, atunci valoarea unui punct de amendă va fi de 185 de lei, iar valorile amenzilor în funcție de clasele de sancțiuni vor fi următoarele:

  • Clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda (între 370 și 555 de lei);
  • Clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda (între 740 și 925 de lei);
  • Clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda (între 1.110 și 1.480 de lei);
  • Clasa a IV-a – de la 9 la 20 de puncte-amenda (între 1.665 și 3.700 de lei);
  • Clasa a V-a – de la 21 la 100 de puncte-amenda (între 3.885 și 18.500 de lei).

Citește și: Taxe și impozite 2024: Cu cât a crescut impozitul pentru o locuință, un teren și o mașină

Polițist în trafic

Imagine cu un polițist în trafic 

[Sursa foto: Shutterstock]

Reguli noi pentru pietoni

De la 1 ianuarie 2024, o modificare semnificativă vizează sancționarea mai aspră a pietonilor indisciplinați care traversează neregulamentar. Formula de calcul a punctului de amendă a fost revizuită.

În prezent, conform articolului 98 din Codul Rutier, un punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe economie. De menționat că valoarea unui punct de amendă a fost înghețată încă din anul 2018, la suma de 145 de lei, în ciuda creșterii salariului minim brut pe economie.

Potrivit prevederilor Codului Rutier, pietonii care traversează neregulamentar sunt sancționați cu două sau trei puncte de amendă, în funcție de gravitatea contravenției.

Astfel, începând cu 1 ianuarie 2024, amenda pentru traversarea neregulamentară va varia între 330 și 495 de lei. Cu toate acestea, amenda va beneficia de o reducere la jumătate în cazul plății în termen de 15 zile, stabilindu-se astfel o sumă efectivă a amenzii între 165 și 247,5 lei.

Iată care sunt valorile amenzilor, în funcție de clasele de sancțiuni:

  • Clasa I – 2 sau 3 puncte-amenda (între 300 şi 495 de lei);
  • Clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amenda (între 660 şi 825 de lei);
  • Clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amenda (între 990 şi 1.320 de lei);
  • Clasa a IV-a – de la 9 la 20 de puncte-amenda (între 1.485 şi 3.300 de lei);
  • Clasa a V-a – de la 21 la 100 de puncte-amenda (între 3.465 şi 16.500 de lei).

Citește și: Când începe programul Noua Casă în 2024 și ce trebuie să știe tinerii care vor să aplice pentru acest tip de credit

Amendă de la polițist

Amendă de la polițist pentru un șofer

[Sursa foto: Shutterstock]

Citeste si: Conflictul între familiile Cuciuc și Botgros contiunuă. Cristi Botgros ajunge la audieri. Ce ar fi făcut tânărul în timp ce Andreea era jos: “Cel mai neomenește mi se pare să dai scrum de țigară...” -

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro

Citeste si: NU mai e cale de întoarcere...Ahmed a spus ceva ce a distrus-o pe Kira. A încercat să fie puternică, dar lacrimile din ochii ei au dat-o de gol: "Poți să zici ce vrei tu, dar ai...". Moldo nu a mai re

Reguli pentru persoanele care circulă cu trotinetele

Începând cu anul 2024, proprietarii de trotinete electrice sunt obligați să încheie o asigurare RCA. Conform noilor reglementări, cei care dețin astfel de vehicule trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă vârsta minimă de 16 ani și să treacă un test-chestionar cu cinci întrebări din legislația rutieră.

Este impusă obligativitatea purtării căștii de protecție, excepție făcând cei care circulă pe trotinetele închiriate. De asemenea, bicicletele, trotinetele electrice și mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente, iar circulația fără acestea este interzisă conform hotărârii Guvernului din 23 decembrie.

„Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, cu excepția trotinetelor închiriate. Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților”, prevede proiectul adoptat de Guvern.

Este important de menționat că nu toate trotinetele sau bicicletele electrice vor avea nevoie de asigurare RCA, ci doar cele care îndeplinesc criterii precum o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h sau o masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h.

Surse: gandul.ro, ordine.ro