kanald.ro
Actualitate
Noi reguli de acordare a concediilor medicale! Măsura intră în vigoare de la 1 august
Noi reguli de acordare a concediilor medicale! Măsura de adoptă de la 1 august 2021.
Noi reguli de acordare a concediilor medicale! Măsura intră în vigoare de la 1 august 2021. Medicii nu vor mai putea să dea medicale pe termen lung.
Noi reguli de acordare a concediilor medicale
De la 1 august 2021 se schimbă regulile de acordare a concediilor medicale prin punerea în aplicare a Ordinului ministrului sănătății. Astfel, a fost introdus un nou mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical în cazul incapacității temporare de muncă pentru boli obișnuite, care prevede evaluarea stării de sănătate și monitorizarea pacienților de către medicii curanți, prin întocmirea unui plan de urmărire a evoluției bolii.
Citeste si: Alexandru Rafila, despre vârful valului patru al pandemiei de COVID-19: ”Câteva mii de cazuri pe zi vor fi”
Așadar, medicul de familie va putea acorda în prima etapă a bolii, maxim 4 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an, iar medicul specialist din ambulatoriu poate acorda în prima etapă maxim 15 zile,
În situația în care prima etapă a concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă se finalizează într-o zi nelucrătoare, certificatul de concediu medical în continuare poate fi eliberat în prima zi lucrătoare.
Însă, în situația în care pacientul aflat în concediu medical nu se poate deplasa la cabinetul medical, medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu poate oferi consultații la domiciliul pacientului.
Pacienții aflați în concedii medicale vor fi monitorizați
După ce a trecut prima etapă a concediului medical, pacienții vor fi evaluați de către medic, înainte ca medicalul să i se prelungească.
Fac excepție de la această regulă pacienții care suferă de boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii și tuberculoză), cei cu urgențe medico-chirurgicale, bolile infectocontagioase din grupa A și bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum și în situația în care asiguratul este internat în spital.
De asemenea, concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și în cazul riscului maternal, pot fi acordate într-o singură etapă, fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluției bolii.
După expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital, în cazul în care starea sănătății pacientului nu permite reluarea activității, medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital, se poate prelungi concediul medical cu maximum 7 zile calendaristice pentru aceeași afecțiune fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluției bolii.
„Noua reglementare conform căreia pacientul va fi monitorizat de medicul curant pe parcursul unui episod de boală reprezintă un efort suplimentar al medicilor, dar aduce beneficii celor aflați în incapacitate temporară de muncă și ajută la gestionarea corectă și eficientă a costurilor suportate din FNUASS”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.
Sursa: cnas.ro