WowNews logo WOWnews
Stories

Bani

Noi carduri sociale pentru români. Cine poate beneficia de ele și în ce condiții? Pașii care trebuie urmați pentru a intra în posesia banilor

Românii vor primi noi carduri sociale de la stat. Cine sunt beneficiarii?!

Statul acordă un nou card social în valoare de 500 de lei, iar beneficiarii sunt părinții copiilor de grădiniță și părinții elevilor, în ceea ce privește anul școlar 2024-2025. De precizat este că sunt eligibile persoanele cu venituri reduse și care se încadrează în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023.

De asemenea, pentru a intra în posesia banilor, actele trebuie depuse la secretariatul școlii până la 23 octombrie 2024, având în vedere că OUG 83/2023 prevede un termen de 25 de zile de la începerea cursurilor și până când părinții pot depune cereri pentru a obține cardurile sau banii: „Reprezentantul legal sau reprezentanții legali, tutorele/tutorii potențialilor destinatari finali, care se încadrează în condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 4, depun la unitatea de învățământ cererea prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile calendaristice de la începutul cursurilor pentru anii școlari 2024—2027”.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

Citește și: Schimbări importante pentru pensionari din 1 octombrie! Peste 2 milioane de seniori vor avea parte de o nouă majorare

De precizat este că banii se acordă într-o singură tranșă și aceștia pot fi folosiți pe tot parcursul anului, doar pentru achiziționarea rechizitelor sau a articolelor vestimentare necesare pentru școală.

Care sunt condițiile de acordare a acestor bani

De reținut este și faptul că există niște condiții de acordare a acestor bani, mai precis:

– venitul lunar net pe membru de familie este de maxim 692 lei (beneficiază doar copiii preșcolari înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate conf. Legii nr.248/2015);

Citește și: Valoarea tichetelor de masă crește de la 1 octombrie 2024! Tot ce trebuie să știe românii despre majorare și cum îi afectează pe salariați: „Este o creștere minoră” | EXCLUSIV

– venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial realizat in luna iulie 2024 și fie de maxim 1.850 lei (beneficiază doar elevii înscriși în învățământul de stat primar/gimnazial care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conf. Ordonanței Guvernului nr.33/2001).