kanald.ro
Vedete
Niculina Stoican, lacrimi de durere pentru bunica sa. Cu ce probleme se confruntă artista: „Nu știu cum am putut să zâmbesc”
Niculina Stoican a povestit cu ochii în lacrimi despre momentele grele prin care trece.
Niculina Stoica trece printr-o perioadă foarte delicată în aceste momente din cauză că bunica ei în vârstă de 94 de ani nu s-a simțit tocmai bine. În cadrul unui interviu, artista nu s-a mai putut abține și a început să plângă când povestea despre bătrână, de care este foarte atașată.
Niculina Stoican este copleșită de tristețe. Bunica artistei a avut câteva probleme de sănătate, motiv pentru care atât interpreta de muzică populară, cât și soțul ei s-au alarmat, fiind foarte speriați de gândul că ar putea fi ultima dată când au ocazia s-o vadă în viață.
Niculina Stoican, probleme de sănătate cu bunica ei
Din cauza vârstei înaintate, bunicăi artistei i s-au agravat problemele de sănătate, încă Niculina Stoican nu a putut să lase așa situația, astfel că a decis să o ia la ea acasă pentru a îngriji cum se cuvine. Acum, din fericire, starea bătrânei s-a îmbunătățit, însă Niculina Stoican este încă îngrozită de gândul că într-o zi nu va mai fi.
„Bunica mea este bolnăvioară, are probleme cu inima și a avut în ultima perioadă niște probleme, iar eu m-am speriat. I-am făcut toate investigațiile, am adus-o la mine la Târgu Jiu. E de o săptămână la mine și probabil că o să mai stea o săptămână, dar de ieri se simte mult mai bine, iar eu sunt foarte, foarte fericită”, a dezvăluit Niculina Stoican, conform Antena Stars.
Lucrul care a dărâmat-o cel mai mult pe artistă a fost că a fost nevoie să se comporte ca și cum nimic nu s-ar întâmpla și să urce în continuare pe scenă, în ciuda faptului că sufletul ei plângea.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Ieri, Niculina Stoican a publicat chiar și o fotografie în mediul online cu bunica sa, mulțumindu-i lui Dumnezeu că lucrurile se află sub control acum.
„Nici nu știu cum am urcat pe scenă, nici nu știu cum am putut să zâmbesc, dar a trecut. (…) Bunica mea are 94 de ani, eu și soțul meu niciodată nu ne-am dezlipit de ea, întotdeauna am fost cu ea. Noi aveam așa o legătură strânsă, încât când se întâmplă lucruri de astea, greu fac față. (…) Aș vrea s-o păstrez lângă mine veșnic dacă s-ar putea. Sunt momente prin care trec și pe care nimeni nu le știe. Eu nu sunt de neînfrânt și nu sunt de fier, sunt om, la fel ca ei”, a spus, plângând, artista, conform aceleiași surse.