
kanald.ro
Captura TV
Actualitate
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat noi măsuri prin care statul vine în sprijinul cetățenilor pentru plata facturilor la energie elctrică și gaze.
După patru luni în care facturile la energie electrică și gaze naturale au băgat mulți români în datorii, acum comitetul interministerial a luat noi măsuri prin care să vină în ajutorul consumatorilor casnici și noncasnici.
Conform premierului Nicolae Ciucă, noile măsuri se vor aplica de la 1 aprilie și vor garanta stabilitate timp de un an. În această perioadă, tarfiul pentru clienții casnici va fi de 0,68 lei/kw cu TVA inclus sau 0,80 lei/kwh cu TVA inclus, în funcție de consumul lunar pe care-l va avea o gospodărie.
Citeste si: Marcel Ciolacu, vești bune pentru români: ”Facturile nu vor mai crește”. Ce măsuri anunță liderul PSD
Bec
În total fiind vorba de opt milioane de gospodării, patru milioane având un consum de până în 100 de kw, în timp ce cealaltă jumătate ajunge la un consum între 100 şi 300 de kwh.
"Am decis noile măsuri pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor garanta predictibilitatea şi stabilitatea de care cetăţenii şi mediul de afaceri au nevoie. Astfel, la electricitate pentru clienţii casnici am stabilit următoarele: introducerea unui tarif social de 0,68 lei/kw cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kw. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum. Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei", a precizat Nicolae Ciucă, conform Agerpres.
De asemenea, premierul țării spune că IMM-urile, instituţiile publice, spitalele, şcolile, grădiniţele, lăcaşurile de cult, primăriile, universităţile, ONG-urile, precum şi alte astfel de instituţii vor beneficia de un tarif lunar unic de un leu/kwh, cu TVA inclus.
"Impactul estimat pentru măsurile de sprijin al acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei"
Și marii consumatori, spune premierul, vor beneficia de ajutor de la stat. Pentru aceștia, timp de un an, de la 1 aprilie, costurile la energie electrică se vor diminua cu 20%.
Iar în ceea ce privește ajutorul oferit pentru compensarea facturilor la gaze, Nicolae Ciucă declară că va fi un tarif de 0,31 lei/kw pentru clienții casnici și de 0,37 lei/kw pentru clienții noncasnici.
"La gaze naturale, clienţii casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 mc vor beneficia de un tarif de 0,31 lei/kw. Impactul estimat, 2,8 miliarde lei până la sfârşitul anului. Pentru consumatorii noncasnici costul gazului natural va fi de 0,37 lei/kw şi aici ne referim la IMM-uri, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri şi, de asemenea, instituţii similare, excluzând marii consumatori care vor beneficia de scheme separate. Impactul estimat- 2,5 miliarde de lei până la sfârşitul anului. Total impact estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde de lei", a declarat prim-ministrul.
Astfel, spune Ciucă, noile măsuri, pentru gaze și energie electrică, aduc un impact bugetar total de aproape 14,5 miliarde de lei până la finalul acestui an.