kanald.ro
Vedete
Nelu Vlad, primele declarații după ce s-a spus că Delia i-a furat piesa „Lololo”! Care este adevărul? Artistul a fost foc și pară și pe Lora: „Asta e altă problemă”
Nelu Vlad a dezvăluit care este adevărul despre presupusul scandal cu piesa „Lololo”, în care ar fi fost implicată și Delia.
Delia și-a băgat toți fanii în „delir” după ce a lansat piesa „Lololo”, care, de fapt, este o reinterpretare a piesei lui Nelu Vlad. La momentul lansării au existat niște zvonuri conform cărora artista i-ar fi preluat piesa solistului pur și simplu, încălcând drepturile de autor, fără să îl înștiințeze. De această dată, cântărețul a făcut lumină în acest caz și a explicat tot ceea ce s-a întâmplat cu Delia, dar și cu artista Lora, care și aceasta i-a preluat piesa la un moment dat.
Nelu Vlad a vorbit despre zvonul care a tot circulat în ultima vreme, când Delia a fost acuzată că nu i-ar fi cerut acordul să-i reinterpreteze piesa. Se pare că lucrurile nu stau deloc așa, blondina fiind încă de la început cât se poate de cinstită și precaută.
Nelu Vlad, despre zvonurile legate de Delia
Nelu Vlad a confirmat aptul că Delia a făcut toate demersurile necesare legale pentru a-i putea cânta piesa, plătind chiar și drepturile de autor pentru piesă, în baza unui contract.
„Controversa a creat-o presa, pentru că nu a fost bine informată. Delia a cerut permisiunea să cânte aceste note, am făcut un contract, și-a achitat drepturile de autor și a cântat-o. Cu Delia a fost o treabă ok, clară, legală”, a declarat cântărețul.
Nelu Vlad, adevărul despre Lora
La polul opus se află Lora, despre care Nelu Vlad a mărturisit că nu i-a adresat nici măcar o întrebare atunci când a decis să-i preia piesa, spre deosebire de Delia. În aceste condiții, artistul și-a căutat dreptatea pe cale legală.
„Că cineva a făcut fără să-mi spună mie, asta e altă problemă. Lora a făcut fără să mă anunțe și normal că în momentul în care am aflat am recurs lucrul la normal. Nu a fost nici o discuție!”, a mărturisit artistul.