
kanald.ro
Vedete
Armin Nio0ară și Claudia Puican au avut o cerință atipică la nuntă: să nu primească dar. Cum au reacționat invitații și care a fost motivul deciziei?
Armin Nicoară și Claudia Puican au avut parte de una dintre cele mai emoționante zile pe care le pot trăi doi tineri îndrăgostiți. Cei doi artiști s-au căsătorit civil și religios, iar petrecerea a fost una restrânsă, plină însă de fast și distracție. Armin Nicoară și Claudia Puican i-au avut alături pe nașii lor în cea mai importantă zi, iar una dintre perechile de părinți spirituali a fost formată din Georgiana Lobonț și soțul ei. După cununia civilă, a urmat cununia religioasă, ziua terminându-se cu o petrecere superbă, organizată în cinstea celor doi îndrăgostiți.
Armin Nioară și Claudia Puican au avut o petrecere de vis, lăsându-i mască pe invitați nu doar cu decorul, ci și cu absența cutiei pentru dar. Motivul a fost simplu: nu și-au dorit să primească nimic. Unii dintre ei s-au conformat deciziei, alții nu au acceptat, așa că tot au lăsat o atenție mirilor. WOWbiz.ro a contactat-o pe Claudia Puican, care ne-a spus adevăratul motiv pentru care nu au vrut să primească dar la propria nuntă.
„Dacă tot nu am făcut nunta mare, nu am avut pretenția să punem în fața mesei prezidențiale, cum se pune de obicei, în fața mirilor, cutia pentru plicuri. Noi nu am făcut asta, iar toți invitații când să plece acasă au venit mai întâi la noi să întrebe de cutie și plicuri. Nouă ne-a fost rușine cumva să cerem dar la petrecerea asta, a fost pentru sufletul nostru. Am vrut să mergem la cununie, să ne cununăm în fața bunului Dumnezeu și am spus să facem o petrecere totuși, că dacă tot ne-am strâns cu prietenii, cu nașii, au fost aproximativ 200 de persoane, nu aveai cum să îi trimiți acasă și a trebuit să facem o mică petrecere, clar. Până la urmă au găsit ei, unii au venit cu plicurile de acasă gata pregătite, unii au cerut la ospătari, dar noi nu am scos cutia în fața mesei nicidecum. Au dat plicuri lui fratele lui Armin, mamei lui, câteva și mie. Noi am refuzat, dar până la urmă nu aveam ce să face, a trebuit să le luăm, că ne certam cu oamenii. Au fost destule cheltuieli.”, a declarat Claudia Puican, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Armin Nicoară și Claudia Puican nu se opresc din sărbătorit aici. Cei doi au planificat deja petrecerea propriu-zisă de nuntă, unde vor fi invitate mult mai multe persoane, iar organizarea va fi la un alt nivel. Frumoasa artistă ne-a povestit totul despre marele eveniment de anul viitor.
„O să urmeze nunta cea mare anul viitor. Am făcut acum cununia religioasă, iar anul viitor, având în vedere că foarte mulți dintre prietenii noștri ne-au dat mesaj că de ce nu i-am invitat, să avem timp pentru organizare. Fiind un eveniment atât de mare este nevoie de o organizarea foarte detaliată, începând de la aranjamente florale, muzică, sală, rochii și tot felul.”, ne-a mai spus Claudia Puican.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!