
kanald.ro
Social
Medicul Monica Pop susține că victimele incendiului din Piatra Neamț puteau fi salvate la timp.
Sâmbătă seara, 14 noiembrie, a avut loc un incendiu tragic la Spitalul Județean de Urgențe din Piatra Neamț. Secția de Terapie Intensivă a spitalului a fost prinsă în totalitate de către flăcări, iar 11 pacienți infectați cu noul coronavirus și-au pierdut viața. Medicul Monica Pop susține că victimele acestei tragedii puteau fi salvate la timp, însă a fost o eroare a conducerii. Șefa de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti a făcut o postare pe Facebook, în care criticiă deschiderea spitalului de campanie Lețcani mult prea târziu.
„E strigător la cer!!! De ce nu a fost „deschis” până sâmbătă seară spitalul de campanie Leţcani???!!! S-a putut, deci se putea oricând! Au murit oameni când ar fi putut fi salvaţi???!!! Aha, era făcut de PSD! Idem cu testările nepermise! A fost timp destul de pus la punct orice. Iar de când situaţia s-a agravat, punerea în funcţie a acestor spitale care au costat sute de milioane de euro (13 cel de la Leţcani) era o soluţie imperios necesară! Românii au dreptul să știe!!!”, a scris Monica Pop pe contul său de Facebook.
Au trecut trei zile de la incendiul din Piatra neamț, iar martorii și rudele victimelor sunt încă în stare de șoc. Medicul eurou, Cătălin Denciu, a fost transferat în Belgia cu 40% arsuri pe tot corpul. El însă se află în stare gravă, iar medicii fac tot posibilul să îl salveze. Un martor a povestit pentru un post de televiziune momentul în care medicul a încercat să scoată victimele din flăcări.
„Flacăra era mică şi când s-o aprins el a ars tot ca o torţă. Fata a venit aici arsă, s-a dezbrăcat aici la mine, asistenta. Doctorul s-a dus să îl stingă şi s-a aprins. Şi s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit, s-a învârtit şi când a fugit a aprins tot salonul, el. Fugea. S-a speriat (…) A vrut să scoată bolnavii. Ce să scoţi bolnavii?! A vrut să stingă flacăra (…)”, a povestit martorul. Citește continuarea AICI.