Imagini cutremurătoare surprinse chiar din autoturismul sub ale cărui roți a ajuns tânărul de pe trotinetă!
Scene de groază au fost surprinse în Capitală, după o șicanare în trafic! Un tânăr, aflat pe o trotinetă, și-a găsit sfârșitul sub roțile unui autoturism, după ce ar fi fost împins de un motociclist de pe dispozitivul electric pe care se afla. Accidentul rutier grav a avut loc miercuri, 4 iulie, în jurul orei 18:30. Bărbatul, care mergea cu trotineta pe carosabil, s-a dezechilibrat și a căzut pe contrasens, unde a fost lovit din plin de un autoturism care mergea regulamentar.
Înainte cu câteva momente, acesta ar fi fost implicat într-o șicanare în traffic cu un motociclist de 52 de ani.
Bafto, cum îl chema pe bărbatul care a decedat, a ajuns sub roțile unei mașini în mers, după ce motociclistul ar fi aruncat cu casca de protecție în victima. Acesta ar fi căzut de pe trotinetă din acest motiv. Salvatorii și oamenii legii au ajuns imediat la fața locului și l-au transportat la cea mai apropiată unitate medicală, însă, din nefericire, organismul său a cedat.
Întregul moment a fost surprins de o cameră de bord
Momentul în care bărbatul de pe trotinetă a ajuns sub roțile unui autoturism a fost surprins chiar de camera de bord a mașinii respective. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
Momentul în care tânărul de pe trotinetă cade în fața mașinii[Sursa foto: Captură Digi24]
Momentul în care tânărul de pe trotinetă cade în fața mașinii[Sursa foto: Captură Digi24]
Momentul în care tânărul de pe trotinetă cade în fața mașinii[Sursa foto: Captură Digi24]
Ce spune motociclistul, presupusul vinovat de accident
Laurențiu Trică Mitici, motociclistul care l-a lovit pe tânăr cu casca de protecție, are parte acuzații grave, însă el se apără și spune că situația nu a fost, de fapt, așa cum s-a crezut inițial.
Bărbatul le-a spus oamenilor legii că aștepta la semafor când cel de pe trotinetă l-a lovit intenționat din spate. Motociclistul susține că bărbatul de 39 de ani ar fi fost sub influența substanțelor alcoolice și că ar fi sunat la 112 ca să reclame incidentul, iar mai apoi, pentru că bărbatul voia să fugă, a aruncat cu casca de protecție după el. Gestul său a fost pentru a-l opri și să nu continue să meargă pe trotinetă în stare de ebrietate. Nu
și-a dat seama că acel gest avea să-i aducă moartea.