kanald.ro
Vedete
Momente de groază pentru Robert de la "Casa Iubirii"! Fostul concurent și toată familia lui se află în mijlocul inundațiilor teribile din Spania! Ce s-a întâmplat: "În jur e dezastru"
Fostul concurent de la "Casa Iubirii" i-a luat prin surprindere pe fani, în momentul în care le-a transmis cel mai recent mesaj din mediul online. Robert se află în prezent în Spania, acolo unde a fost prins chiar în mijlocul inundațiilor devastatoare!
Robert se află alături de toată familia sa în Spania, în momentul în care s-a dezlănțuit potopul. Vremea extremă i-a adus mari probleme fostului concurent de la „Casa Iubirii”, dar din fericire atât el, cât și restul familiei sale sunt în siguranță.
Imediat ce vremea nefavorabilă s-a oprit, tânărul a ținut să le transmită un mesaj fanilor din online și le-a arătat prăpădul pe care furtuna puternică l-a făcut chiar în zona în care se află.
Robert de la „Casa Iubirii”, declarații emoționante din Spania
Fanii din mediul online s-au arătat îngrijorați, imediat ce tânărul a postat primele imagini din Valencia. Aceștia i-au trimis numeroase mesaje așa că Robert a decis să vină cu un mesaj prin care să îi asigure că se simte bine și că totul este în regulă pentru el și familia lui.
Fostul concurent de la „Casa Iubirii” este solidar cu spaniolii care trec acum prin momente de coșmar, mai ales că în Valencia există o comunitate puternică de români. Tot prin medicul online Robert a încercat să ia legătura și cu prietenii săi din Spania pentru care este cât se poate de îngrijorat.
„Ce dezastru! Dragilor, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care vă preocupați pentru mine. Sunt bine și eu și familia mea, mulțumesc lui Dumnezeu că n-am pățit nimic, dar în jur este dezastru! Trebuie să ne ridicăm.
Sper că mulți dintre prietenii mei pe care încă nu i-am contactat sunt bine. Am rămas fără internet și fără apă. Unii n-au nici lumină”, a spus Robert, într-un mesaj distribuit pe Instastory.
Peste 20 de persoane, date dispărute după furtunile din Spania
Peste 20 de români au fost dați dispăruți, după furtunile care au lovit zona de sud a Spaniei. În total, sunt 95 de persoane care și-au pierdut viața după tragedie. Regiunea Valencia este de departe cea mai afectată, aici autoritățile intervenind de urgență pentru salvarea oamenilor și deblocarea străzilor.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Ministerul Afacerilor Externe a emis inclusiv o avertizare de călătorie pentru turiștii care urmau să ajungă în Spania și totodată a anunțat că este în permanentă legătură cu autoritățile spaniole pentru a identifica situația românilor prinși în dezastrul din ultimele 24 de ore.
Ai informații care pot deveni o știre? Intră în contact cu reporterii noștri pe adresa de mail [email protected]!