kanald.ro
Stiri
Moartea misterioasă a unui elev de șapte ani! A decedat după ce a ajuns la spital cu o saturație de oxigen de 30%
Un minor în vârstă de7 ani și-a găsit sfârșitul fulgerător, din cauza lipsei de oxigen.
Părinții unui elev de 7 ani trec prin clipe sfâșietoare, după ce fiul lor s-a stins pe patul de spital, din cauza insuficienței respiratorii acute. Martorii spun că băiatul era răcit și a purtat masca de protecție ore în șir la școală, în timpul cursurilor.
Băiatul tocmai trecuse în clasa întâi
Elevul de 7 ani abia începuse noul an școlar și era entuziasmat că a trecut în clasa întâi. Potrivit informațiilor oferite de Observatornews.ro, minorului i s-a făcut rău și a resimțit o stare puternică de oboseală, fiind și puțin răcit.
Acesta a ajuns la spital, însă medicii nu i-au mai putut salva viața, chiar dacă au încercat să îl resusciteze timp de două ore: „Copilul era în stare foarte gravă. Insuficienţă respiratorie acută, edem pulmonar acut. 30% saturaţie! Deci, foarte, foarte mică.”, a transmis Valerian Andrieș, manager al Spitalului Municipal Dorohoi, pentru sursa amintită.
Se pare că băiețelul a purtat mai mult timp masca de protecție în incinta instituției școlare, lucru pe care martorii tragediei îl consideră cauza principală a scăderii saturației de oxigen din organism: „Din cauza măştii, aşa spuneau copiii, aşa vorbeau. Fel de fel vorbeau profesorii. Au zis că ţinea masca în faţă, fiind mai grăsuţ, a intrat în comă şi n-a mai avut ce să-i facă.”, a declarat mama unuia dintre colegii băiatului, pentru aceeași sursă.
Medicii exclud posibilitatea ca masca de protecție să aibă efecte negative atât de mari
Chiar dacă nu a fost încă stabilită cauza exactă a morții elevului și ancheta este în desfășurare, medicii exclud vehement posibilitatea ca masca de protecție să fi produs asemenea efecte devastatoare.
Cu toate acestea, Dr. Virgil Musta, medic infecţionist în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, spune că pentru siguranța lor, copiii care au probleme respiratorii ar trebuie să evite purtarea măștilor, încât să nu li se agraveze starea de sănătate: „Masca nu poate avea efecte negative atât de importante. Copiii care au patologie, care necesită oxigen sau o patologie în care respiraţia nu se desfăşoară normal, este bine să nu poarte mască.”.